Ziua 6 la AFF 2017: Gala de decernare a premiilor

Ziua 6 la AFF 2017: Gala de decernare a premiilor

Publicul cinefil de la Sibiu a avut parte până acum de o săptămână de film documentar de cea mai înaltă calitate, care continuă cu proiecții speciale, evenimente VR și full-dome și discuții cu specialiștii din industria cinematografică.

Lansare – eveniment Baloane de curcubeu după 35 ani

Lansarea oficială după 35 de ani a filmului lui Iosif Demian, Baloane de curcubeu (1982), a avut loc ieri, iar proiecția sold-out a fost urmată de o discuție cu regizorul și distribuția filmului, moderată de Cristi Puiu. Publicul cinefil a mai putut viziona vineri proiecțiile Homo sapiens (r. Nikolaus Geyrhalter), un film într-o notă distopică despre un viitor post-uman, Construcția/Batusha’s house (r. Tina Glimmann, Jan Gollob), despre o construcție imensă, care reflectă biografia și personalitatea constructorului, Mereu în mișcare/The art of moving (r. Liliana Marinho de Sousa), un film care transformă comedia într-o armă împotriva ISIS sau Între catedră și bancă/To be a teacher (r. Jakob Schmidt), care expune procesul birocratic prin care trec viitorii profesori din Germania. Proiecțiile au fost urmate de discuții Q&A cu regizorii.

Colecționarul de filme, masterclass – mockumentary, proiecții de excepție

A 24-a ediție a Astra Film Festival a inaugurat programul Colecționarul de filme, dedicat celor atinși de patima cinefiliei. Invitatul de ieri a fost regizorul Cristi Puiu, cinefil și colecționar pasionat, care a vorbit despre colecția sa de filme într-o întâlnire cu publicul festivalului. Cu acest prilej va fi lansat DVD-ul Moartea domnului Lăzărescu, film pe care New York Times îl include în top 5 al celor mai bune filme ale secolului, sâmbătă, 21 octombrie, ora 16, la sala Astra Film Mansardă.

Colecția de filme de azi de la AFF cuprinde filme de excepție precum Și ne mântuiește de cel rău/Libera Nos (r. Federica Di Giacomo), un film despre exorcizare și eforturile unui preot pentr a-i elibera și vindeca pe acei oameni a căror boală nu își găsește diagnostic sau leac în medicină, Vânatorul de aplauze/The applause man, un film care redă numeroasele încercări de a „fura” aplauze la diverse evenimente ale protagonistului, urmat mockumentary – masterclass, discuție cu cu regizorul Ruben Vermeersch, Ieșirea de prin magazinul de cadouri/Exit through the gift shop, un film despre arta de stradă de Banksy, artist celebru pentru picturile sale controvesate pe teme politice, Prima împărtășanie/Communion (r. Anna Zamecka), despre curajul şi forţa unei fete de 14 de a lupta pentru unitatea familiei într-un mediu dificil, cu un frate autist și un tată alcoolic.

Gala de închidere și ceremonia de decernare a premiilor

Azi, începând de la ora 19:00, va avea loc la Thalia Gala de închidere a festivalului și ceremonia de decernare a premiilor, în prezența membrilor juriului și a oficialităților locale. După maratonul de filme de o săptamână, cele mai bune proiecții de nonficțiune vor fi premiate, iar ceremonia va fi urmată de un concert de muzică de cameră, semnat SoNoRo. Ceremonia va fi difuzată livestream pe www.astrafilm.ro și pe pagina de facebook a festivalului.