Zilele unteatru pentru unpublic. unteatru împlinește opt ani

Zilele unteatru pentru unpublic. unteatru împlinește opt ani

 

București, 25-29 iulie 2018 – „Zilele unteatru”, evenimentul teatral al verii în capitală, se află în 2018 la ediția a patra. Festivalul are loc la unteatru și începe pe 25 iulie, chiar în ziua în care teatrul aniversează opt ani. Sărbătoarea continuă până pe 29 iulie cu spectacolele noi ale unteatru din acest an, concerte și vizionări de filme de scurt metraj.

Cu ocazia festivalului, unteatru deschide oficial Sala Mică. Aici se va juca atât primul spectacol din „Zilele unteatru”: „Conu’ Leonida față cu reacțiunea” de I.L. Caragiale, în regia lui Florin Liță, cât și „Chelnerul mut” de Harold Pinter, în regia Sânzianei Stoican, în ultima zi de festival.

Programul propune publicului unteatru un mix de talent, profesionalism și voie bună, adică șaisprezece evenimente, spectacolele anului 2018 la unteatru, din care trei premiere („Persona”, „Chelnerul mut” și „Conu’ Leonida față cu reacțiunea” văd pentru prima dată lumina reflectoarelor în prezența publicului); două concerte live, trei ediții de socializare la Serile unteatru, două evenimente rompop marca Discotecă și o seară de proiecții Best of Bucharest Film Awards, mai precis:

Miercuri, 25 iulie

19:00 „Conu’ Leonida față cu reacțiunea” de I.L. Caragiale / regia Florin Liță / Sala Mică / Durata 1h

20:30 „Vârstele lunii” de Sam Shepard / regia Toma Dănilă / Sala Mare / Durata 1h10min

Joi, 26 iulie

20:00 „Pescărușul” de A. P. Cehov / regia Andrei Șerban / Sala Mare / Durata 2h30min

22:00 Serile unteatru / terasa unteatru

Vineri, 27 iulie

19:00 „Tot ce-i minunat în lume” de Duncan Macmillan și Jonny Donahoe / regia Nicolae Constantin Tănase / Sala Mică / Durata 1h30min

20:30 „Pescărușul” de A. P. Cehov / regia Andrei Șerban / Sala Mare / Durata 2h30min

20:30 Serile unteatru & Discotecă / muzică ’60s rompop tropical latino twist pe terasa unteatru

21:00 Best of Bucharest Film Awards / Hub 44 / Durata 4h

Sâmbătă, 28 iulie

15:00 „Nora” de Henrik Ibsen / regia Zsuzsánna Kovács / Sala mare / Durata 2h

19:00 „Persona” după un film de Ingmar Bergman / regia Peter Kerek / Sala mare / Durata 1h15min

20:00 „9 piese de teatru remixate” cu Alex Ștefănescu / Terasa unteatru / Durata 50min

21:00 Serile unteatru & Discotecă / muzică ’70s rompop funky disco pe terasa unteatru

22:00 „Pluto” de Sam Shepard / regia Cristian Balint / Sala mare / Durata 1h30min

Duminică, 29 iulie

17:30 „Chelnerul mut” de Harold Pinter – repetiție cu public / regia Sânziana Stoican / Sala Mică / Durata 1h10min

19:30 „N (A U M)” după texte de Gellu Naum / regia Mariana Cămărășan / Sala Mare / Durata 1h30min

21:00 Concert Byron / Bar / Durata 1h15min

Cu această ocazie, mesajul „gazdelor” de la unteatru, Andreea și Andrei Grosu, este: „Ai crescut. Am crescut și noi odată cu tine. Avem opt ani. Toți buni, toți nebuni, unul mai plin decât altul. Fie ca și anul ăsta: 1. să fim prea îndrăgostiți de ce facem, 2. să credem prea tare, 3. să ne supăram prea des, 4. să fim imposibil de fericiți, 5. să mergem prea departe, 6. să îndrăznim nepermis de mult, 7. să ne iubim prea de tot, 8. să fim prea curajoși. La mulți ani, prieten drag, sperăm să îmbătrânim împreună <<în orașu-n care plouă de trei ori pe săptămână, un bătrân și o bătrână – două jucării stricate – merg ținându-se de mână.>>* Te iubim, unteatrule.” Iar pentru publicul unteatru cei doi adaugă: ”vă așteptăm să ne bucurăm împreună”.

Biletele s-au pus în vânzare pe platformele specializate, iar detaliile sunt disponibile pe unteatru.ro. Rezervările se pot face prin sms la 0721 268 516 sau email la rezervari@unteatru.ro , specificând numele, data, spectacolul și numărul de locuri.

Despre unteatru

Teatrul unteatru a respirat pentru prima oară pe 25 iulie 2010 , născându-se din entuziasmul regizorilor Andrei și Andreea Grosu. Aici nu aplauzi pentru că trebuie, ci pentru că simți.

unteatru promovează o generație de artişti, regizori, actori, muzicieni, coregrafi și artişti plastici. unteatru promovează educaţia prin cultură. unteatru asigură un spaţiu de repetiţii şi producţii independente care merită expunere.

Despre parteneri

„Zilele unteatru” este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Partener principal: BRD Groupe Societe Generale

Plăcut de Radio Guerrilla