Cafea cu ZAZ
Când am văzut mailul în care mi se propunea să ascult materialul despre care urmează să vorbesc tocmai mă întorsesem de la un recital unde s-a cântat Schubert și Chopin. Superb, dar acustica ușor dificilă a spațiului (un show-room auto) mă lăsase cu o ușoară durere de cap. Nu credeam să mai am chef de-o audiție în seara asta. Dar, totuși. ZAZ. Mi-a plăcut de ea de la început, mi-a plăcut și-n forma de pe debut (ZAZ, 2010) și-n forma de pe al doilea album (Recto Verso, 2013), e ceva ce-aș asculta oricând, ceva menit să apropie muzica de mine și de tine, ascultătorii de rând. Ce face ZAZ cu noul disc, PARIS, e să ne ducă într-o lume și mai frumoasă, a baladelor jazz cu o localizare precisă: minunatul, romanticul, cel plin de chansonete – Paris. Zic și eu așa, mai mult din auzite, n-am ajuns încă pe acolo, dar am impresia că o să ne cunoaștem curând.
#muzicidelaei by Alexandru Anghel
Face asta luându-se de niște bucăți clasice de la Edith Piaf, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Joséphine Baker și alții, ajutată la producție de …QUINCY JONES și JOHN CLAYTON, știu, pare rețeta perfectă. Și cam e.
De altfel, ăsta cred că-i și singurul lucru pe care i l-aș reproșa. Prea a mers la sigur, unde-i nebunia? În jazz, nebunia e totul, dacă nu e nebunie, nu e jazz. Dar cum să apropii tu de muzica asta „dificilă” un public care nu e deloc familiarizat cu ea, făcând nebunii? Imposibil, ar zice unii, cel puțin în varianta asta, de înregistrare, căci în concert e altceva – asta dacă reușești să aduci neofiți în sală. Sunt totuși mici momente de nebunie, uitate pe ici colo, printre piese (sfârșitul de la Dans Mon Paris ar fi un exemplu).
Hai să vă zic un lucru care n-are neapărat legătură cu albumul ăsta. Iată cum procedează un critic când i se dă de recenzat un album. Câțiva, cam jumătate, ascultă doar prima piesă. Apoi se apucă de scris. Alții, cam jumate dintre cei rămași, ascultă până la jumătate. O parte mică dintre ei mai dau un play și ultimului cântec de pe album înainte de a se apuca să scrie, poate, cine știe peste ce surpriză dau. Nu-s deloc mulți cei care chiar ascultă toate piesele, văd asta din statisticile pe care mi le arată playerul, audiția, online așa cum a fost, fiind privată. Tare m-aș bucura ca artiștii să-nceapă cu o piesă total atipică un album, să-i facă de râs pe critici, să râdă un pic de ei. Poate sunt răutăcios, poate aș fi plecat și eu după prima piesă, dar v-am zis, îmi place ZAZ, îmi place jazz și bănuiesc să-mi placă și orașul ăsta despre care se vorbește-n cântecele astea.
A Paris, birjar!