• interviu

Ce reprezintă fotografia în viața și activitatea ta?

 A început ca o curiozitate faţă de mediu, era în mine o dorinţă de explorare a spaţiului şi de captare a unor detalii, s-a transformat în dorinţa de a investiga mişcarea în static şi bidimensional prin întâlnirea cu dansul contemporan. Acum e un mod de expresie, un instrument de terapie cu sine, un mod de arhivare al cercetărilor şi obsesiilor mele vizuale şi o modalitate de a deconstrui şi abstractiza materialitatea.

Cum a început colaborarea cu Walk&Shoot Fest și ce pregătiți pentru pasionații de fotografie și nu numai?

În ultimii 4 ani am călătorit mult şi, indiferent dacă am făcut-o cu scop personal sau profesional, am căutat să descopăr cât mai multe modele de bună practică în sfera culturală, mai specific, arte vizuale şi arte performative. Aşa că am văzut multe care m-au inspirat şi mi-au dat idei despre cum şi ce aş putea face. Colaborarea cu Walk & Shoot am văzut-o ca pe o oportunitate de a crea contexte de întâlnire, practică, abordări alternative, ş.a.m.d. pentru artişti, fotografi şi pasionaţi de fotografie. Piaţa de fotografie din România este una  puţin dezvoltată şi superficială, cel puţin din punctul meu de vedere, aşa că profit de orice ocazie să spun cu gura mare că fotografia nu este doar un print pe perete, este un proces care poate deveni foarte complex. Fotografia poate să însemne şi terapie dacă este instrumentalizată ca atare şi, ca oricare alt domeniu, dacă este pusă în contextul transdisciplinarităţii, e mult de spus şi de explorat. Uşa acestui “mult” vreau s-o deschid şi sper că am găsit cheia cu echipa Walk & Shoot. 

La festival am pus la cale multe lucruri, pe lângă atelierele foto gândite sub forma unor experienţe cu care comunitatea Walk & Shoot este deja obişnuită, avem o serie de discuţii pe teme foarte diverse menite să exploreze acest gol uriaş în România. Vom vorbi despre etică, drepturi de autor, femei, jurnalism şi multe alte subiecte complementare fotografiei insuficient discutate public. Unul dintre evenimentele la care țin foarte mult este evaluarea de portofolii din cadrul festivalului – te vezi cu 5 specialişti să primeşti feedback, iar la final, cele mai bune 3 portofolii îţi sunt publicate în reviste, mie mi se pare genial. Mi-aş fi dorit să particip la aşa când eram debusolată şi nu ştiam ce să fac cu ceea ce creez. Sunt atât de necesare aceste întâlniri. Sper ca tinerii fotografi şi artişti să se înscrie la povestea asta. Şi cumva, aşa, cireaşa de pe tort este târgul cu printuri foto de autor de la unteatru. Mi se pare foarte curajos să faci asta acum. WS-print e un proiect care îşi propune să continue pe piaţă în contextul în care 90% din fotografii din România trăiesc din contracte de prestări de drepturi de autor, practic îşi vând serviciile, dar nu şi fotografiile. Îmi doresc ca oamenii care cumpără afişe înrămate de la IKEA să se gândească de două ori şi să vină să vadă ce fotografi talentaţi avem, sigur o să găsească o imagine mult mai potrivită şi mai cool decât acolo.

Organizarea unui festival în pandemie implică multe restricții și eforturi. Care au fost cele mai mari provocări pentru tinei? Dar cele mai importante motivații? Cum ați ales temele pentru ateliere și discuții?

În primul rând durează mult mai mult să programezi lucruri. Incertitudinea îmi omoară maxim entuziasmul. Când vine vorba despre organizarea unui eveniment cultural sunt destul de fixă şi înfiptă în pământ. Îmi place să bat în cuie totul şi dacă se poate să nu se mai schimbe nimic, ar fi fantastic. E fix pe dos. În ianuarie visam la toate evenimentele live în grădini, la expoziţii printre copaci şi alte lucruri de genul. În februarie am început să ne îndoim că acest lucru este posibil, iar în martie am schimbat planurile complet şi am făcut un festival hibrid, îi zicem noi.

La tema festivalului a fost destul de uşor. Suntem în acelaşi timp cu Caleido, festivalul de arte performative şi sutem în acelaşi loc – unteatru. Nucleele echipei de coordonare sunt similare. Deci … scena. Şi am început să privim scena din cât mai multe perspective. Evident s-a suprapus cu diversitatea modalităţilor de explorare a fotografiei de către artiştii invitați, apoi cu multitudinea de persoane şi personaje pe care le găsim în festivalul Caleido.

Pentru temele discuţiilor a fost un proces diferit, când m-am cunoscut cu Coco şi Ion, am început să le vărs o serie de teme unde simţeam că e nevoie ca cineva să intervină, să le deschidă şi să le discute. Le-am şlefuit împreună şi apoi ne-am gândit la oamenii potriviţi pentru ele.

Care e, din punctul tău de vedere, rolul fotografiei în spațiul cultural, dar și în educație?

 În ultima vreme am tot vorbit cu artiştii din jurul meu despre artă în general în contextul actual şi cumva, am ajuns la concluzia că, şi în cazul artelor performative şi în cazul artelor vizuale, artiştii folosesc instrumente şi metodologii pentru creaţie, dar care sunt mai mult decât atât, pentru că, prin intermediul acestora, artişti au avut la dispoziţie nişte mecanisme de protecţie, de citire şi înţelegere emoțională mai facilă a contextului, a spaţiului, a mediului şi a corpului. Au ştiut mai bine să fie în contact cu ei înşişi. Şi poate că e bine ca noi, artiştii, să vorbim mai mult despre aceste procese decât să arătăm imaginea finală. La fel şi pentru fotografie, cred că poate avea multiple roluri în funcţie de cum este instrumentalizată. Este un mod de arhivare a culturii, dar poate avea şi rol terapeutic. Poate fi şi un mediu nociv – un exemplu ar fi obiectificarea femeii în fotografie, de aceea e important să avem o educaţie vizuală sănătoasă.

 Organizezi un atelier de fotografie pentru copii. Care sunt cele mai importante lucruri pe care dorești să le arăți generației digitale?

În cazul nostru, digitalul este inspirat de analog, diferit este că nu o faci cu un mouse şi niște taste, ci cu tot felul de unelte pe care pui mâna şi cu care interacţionezi fizic. Mi se pare mult mai palpitant. E cumva acelaşi tip de diferenţă dintre jocurile de pe calculator şi cele din faţa blocului. Vreau să fie curioşi, să exploreze, să îşi folosească creativitatea cum cred de cuviinţă şi să nu se piardă de corp. Să se întoarcă la el, să-l antreneze şi să îl folosească cât mai inventiv cu putinţă.

La ce evenimente din cadrul festivalului ai vrea neapărat să participi, ca pasionat de fotografie?

Fără doar și poate la Evaluările de portofoliu, la atelierul Ioanei Moldovan pe care o apreciez foarte mult şi sunt super curioasă cum tratează ideea de fotografie documentară şi la toate discuţiile pentru că am lucruri multe de spus despre fiecare subiect.