Vlad Ivanov, alături de Agustí Villaronga, în Gomera, noul film regizat de Corneliu Porumboiu

Vlad Ivanov, alături de Agustí Villaronga, în Gomera, noul film regizat de Corneliu Porumboiu

Regizorul Corneliu Porumboiu filmează pentru cel de-al cincilea lungmetraj de ficțiune al său, „Gomera”, în Spania, iar distribuției peliculei se alătură actorii Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto, Antonio Buíl și Kiko Correa.

Agustí Villaronga, premiat cu Ursul de Argint pentru regia filmului „El Mar” la Berlinala din 2000 și cu trei trofee Goya de-a lungul anilor, s-a arătat suprins de faptul că un regizor român l-a invitat să joace în filmul său. „Am decis să o fac pentru că, pentru mine, era o aventură, iar Corneliu este un cineast singular dintr-o cinematografie emergentă și foarte interesantă”.

Despre Porumboiu, el a mai spus: „Mă suprinde capacitatea lui de a improviza și de a ieși victorios din situații. Din perspectiva cineastului, admir mult această capacítate, specifică anumitor regizori, de a se lansa fără o plasă de siguranță și de a-și duce la capăt intuițiile, fără frica de a da greș. Se poate învăța din felul în care filmează, iar mie mi-ar plăcea să am această ușurință și libertate de a aborda o poveste”.

„Corneliu este amabil, inteligent și știe să imprime actorilor o interpretare naturală, dându-le libertate și punându-i în situații confortabile. Pentru mine a fost o descoperire”, a adăugat Villaronga.

Lungmetrajul „Gomera” spune povestea lui Cristi, un ofițer de poliție care ajunge în insula spaniolă pentru a învăța limbajul „El Silbo”, o formă de comunicare prin fluierat, specifică zonei. Misiunea lui este de a-l elibera pe Zsolt, un afacerist controversat aflat în arest în București.

„Gomera”, primul film al lui Corneliu Porumboiu care este realizat și în afara țării, îi are în distribuție pe Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr și Sabin Tambrea.

Filmările au debutat pe 18 februarie, la București, și se vor încheia la începutul lunii viitoare.

Limbajul fluierat ancestral “El Silbo”, înscris în patrimoniul UNESCO, a atras susținerea proiectului de către autoritățile locale din insula, El Cabildo de La Gomera și compania Fred Olsen S.A., a căror valori au la bază principiul sustenabilității și protecției identității locale.

Filmul, scris și regizat de Corneliu Porumboiu, are imaginea semnată de Tudor Mircea, scenografia este realizată de Simona Pădurețu, designer de costume Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu este responsabilă de direcția artistică.

„Gomera” este o producție 42 KM FILM în coproducție cu Les Films du Worso (Franța), Komplizen Film (Germania) și Arte Grand Accord. Producător este Marcela Ursu, iar producător executiv, Patricia Poienaru. Coproducători sunt Sylvie Pialat, Benoît Quainon, Janine Jackowski, Jonas Dornbach și Maren Ade. Agentul internațional de vânzări este MK2 Films.

Lungmetrajul este realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Eurimages și va fi lansat în cinematografele din România în 2019.

credit photo: Vlad Cioplea