Alexander Nanau: Toto este un om cu o poveste care il imbogateste pe cel ce il priveste si afla despre el
Cine e Toto pentru regizorul Alexander Nanau?
Cine este Toto pentru mine am spus in film si cu filmul Toto si surorile lui. Imi este greu de pus in cuvinte. Dar cred ca este un om cu o personalitate si poveste care il imbogateste pe cel care il priveste si afla despre el.
Detalii despre film si despre premiile obtinute, gasiti aici.
Cum ai ajuns la subiectul filmului?
M-a oprit cineva de la Strada Film pe strada, mi-a zis ca au mici fonduri sa faca ceva despre comunitati rome, si m-a intrebat daca m-ar interesa. Nu a sunat neaparat a ceva ce as fi vrut sa fac, dar am acceptat sa ma duc cu Valeriu Nicolae prin tara sa-mi arate lumea unor comunitati rome, marginalizate. Am intilnit multi copii, care traiau in conditii deplorabile: analfabeti, nemincati si neingrijiti. Ma gindeam ca nimanui nu-i pasa de problemele lor.
Imi imaginam cum este sa fii in pielea unora dintre ei, sa ai 8-9 ani si sa-ti dai seama ca esti inteligent si talentat, dar nu vei avea nici o scapare din situatia in care te-ai nascut dintr-o pura intimplare. Le-am propus celor de la Strada Film sa fac un film strict din aceasta perspectiva, a unor copii, excluzind adultii, si chiar si formal, mergind cu camera la inaltimea copiilor. Propunerea a fost acceptata si am inceput sa caut personaje a caror viata actuala ar fi putut contine elemente suficiente pentru a sustine un film, care sa fie mai mult decit doar un alt documentar despre un caz social. Dupa vreo trei luni de cautari, l-am gasit pe Totonel, in Bucuresti, in Ferentari. Apoi am vorbit cu Andreea, sora lui, mi-am dat seama ca au aceasta poveste cu mama la inchisoare si, dupa citeva zile, am intilnit-o pe Ana, cealalta sora. Asa am decis ca sint toti trei foarte interesanti si ar fi o posibila abordare a unui film.
In Ferentari, povestea lor exista multiplicata de zeci si sute de ori. Dar primul pas important pentru mine, la un documentar, este decizia de a alege un protagonist care sa ma incite indeajuns incat sa vreau sa petrec urmatorul an cu el si contactul cu viata lui sa fie si o experienta de viata pentru mine personal. Daca protagonistul ales n-are personalitate, nu va functiona nici un film despre el prea bine, oricat de priceput esti ca regizor. Asa m-am uitat si la copii, m-am uitat la ei sa vad care pot fi acele personaje care sa poata tine in picioare un film, cinematografic vorbind. Toto si surorile lui aveau acel ceva care se vedea prin camera, de la inceput, dar nu neaparat cu ochiul liber.
Cate luni au durat filmarile?
Filmarile s-au desfasurat in etape pe parcursul a 14 luni.
Cum ai putut, din punct de vedere emotional, filma cadrele cu cei care isi injectau heroina? A fost greu, usor?
Cand te concentrezi sa filmezi cu discretie si cautand in secunde cea mai potrivita modalitate de filmat viata care se desfasoara in fata ta, automat te detasezi emotional. De multe ori este mai greu sa privesti ce ai filmat in camera de montaj, unde esti emotional foarte deschis pentru ce se intimpla in imagine.
Din experienta stiu ca e aproape imposibil sa fii lasat sa filmezi astfel de oameni, ei sunt reticenti la maxim, cu atat mai mult cu cat le arati si fata, avand in vedere ca e ilegal in Romania sa te droghezi, in orice fel. Tu cum ai reusit? Ce magie ai folosit?
Am pus in picioare o relatie de respect reciproc cu ei. Ne respectam si nu ii judecam nici eu pe ei nici ei pe mine. Aproape zilnic apareau si personaje noi in incapere care se speriau de mine, dar ceilalti ii convigeau imediat ca pot avea incredere si ca sunt ok. Evident, pentru mine era incitant sa aflu de la ei despre viata lor asa cum si pentru ei era incitant sa petreaca timp cu mine si sa afle despre o viata despre care nu ar fi aflat altfel, pentru ca nu au prea des contact autentic cu oameni “ din partea noastra a societatii” .
Esti tata, ramanand la partea emotionala, care au fost momentele cele mai greu de filmat din acest punct de vedere cu Toto?
Sa ma dau seara jos din masina si sa reintru in viata normala si dimineata sa fac din nou switch-ul cand ma urcam in masina catre filmari. Contrastul este foarte mare intre ce vezi acolo si ce cunosti din viata ta, iar dupa ore bune de filmare esti si emotional mult mai vulnerabil.
Partea cea mai grea de filmat din tot filmul a fost …
Depinde cum definim greu. Au existat dati cand era greu din cauza ca urmaream actiuni care se desfasurau in ore multe si zilele de filmare aveau si aproape 20 de ore in care asteptam sa se intimple lucrul de care aveam nevoie pentru a incheia o posibila scena/actiune a protagonistilor. Sa ramai concentrat dupa multe ore de lucru este o greutate mai mult fizica. Greu de filmat, in sensul realizarii, este de exemplu filmatul intr-o inchisoare sau intr-un tribunal. Dar ne-am descurcat pentru ca am avut doi oameni exceptionali in premanenta in jurul meu fara care nu mi-ar fi iesit foarte multe lucuri la filmare. Unul este Bianca Oana care a fost producatorul executiv al filmului si organiza cu mine productia. Celalalt este Catalin Neagoe, care era non stop cu mine si a fost si asistent de regie, si asistent de camera si se ocupa si de problemele sau provocarile care apareau si trebuiau rezolvate pe moment in timpul filmarilor, un multi talent care poate fi un foarte bun producator. Acum, ca filmul este gata, nu pot decat sa spun ca ne-am descurcat si ca nimic nu pare cu adevarat greu cand iti faci meseria cu sufletul.
A ramas ceva nefilmat desi ai fi vrut neaparat si nu s-a putut?
Nu, nimic.
Au fost cadre pe care ai fi vrut sa le folosesti si nu ai putut din anumite considerente?
Nu. In afara de un singur lucru: Toto cand a inceput sa danseze, dansa mai bine pe muzica lui Michael Jackson ca Michael Jackson, ceea ce era incredibil de impresionant. Din pacate, preturile pentru muzica lui Michael Jackson nu ni le-am putut permite si asa a zburat secventa cu pricina la montaj.
Ce mesaj transmite filmul din punctul de vedere al regizorului Alexander Nanau?
Regizorul Alexander Nanau nu intentioneaza sa transmita vreun mesaj. Am incercat sa arat complexitatea unei vieti sub forma unui film cinematografic. Nu mi-am propus sau formulat ce vreau sau trebuie sa transmita filmul. Cateodata imi mai notam ce ar trebui sa spuna povestea, dar uitam ce notasem deja a doua zi. Sper ca complexitatea filmului provoaca spectatorul sa isi puna niste intrebari care vor fi la fiecare personale si sa isi caute raspunsurile tot la el insusi fara sa i le servesc eu.
De ce ar trebui sa vada oamenii, in special tinerii, acest film?
Nu trebuie sa il vada absoult nimeni. Dar sper ca filmul povestii acestor vieti, a lui Toto si a surorilor lui, devine pentru cei care au sansa sa il vada o experienta intensa si adanca pe care o poarta un timp cu ei si care mai ales provoaca ceva in ei.
Continuarea, aici
