The wall: Wish you were here
by Alex Anghel
Cu „The Wall” m-am imprietenit datorita unei copilarii fericite, in care muzica Floyd mi-a fost la indemana. Din film nu am inteles nimic prima oara cand l-am vizionat, dar nu am vrut sa ma recunosc prea mic pentru el. In timp, relatia cu trupa s-a dezvoltat mai mult cu piese de pe alte albume, „Wish you were here” si „Two suns in the sunset” fiind pana nu demult singurele asupra carora reveneam constant.
Am asteptat concertul incercand, de cand a fost anuntat, sa nu „get over excited”, ceea ce a fost tare greu in anumite momente, ca acela cand i-am luat interviu, pentru Guerrilla LogOUT, tobosarului de la Pink Floyd, Nick Mason, interviu din care am realizat cam cat de mari sunt oamenii astia si cam ce fel de ocazie avem noi ca urmeaza sa vedem live o parte atat de importanta din istoria lor.
Avantajul de a fi in primul rand iubitor de muzica, si probabil cel de a nu fi trait in comunism, ma fac sa nu comentez deloc politic spectacolul de aseara, o latura care trebuie inteleasa si tinuta minte, si pe care, dupa cum am auzit si in comentariile de dupa, fiecare a inteles-o cum a putut si cat a putut. M-am bucurat ca nu s-a permis accesul cu aparate foto, poate daca nu se permitea nici cu telefoanele mobile inca si mai multa lume s-ar fi bucurat de moment, dar fata de alte concerte, nu mi s-a parut ca s-a facut abuz de aceste instrumente, ironizate in cateva randuri, si pe maretul ecran. Sunetul a fost perfect, cu un surround spectaculos, iar vocea lui Waters surprinde, mai ales prin prisma celor 70 de ani pe care sta sa-i implineasca (pe 6 septembrie).
Efortul de a veni cu mai bine de 3 ore inainte de ora de start a meritat pe deplin si nici macar picioarele mele nu-l regreta, pentru ca spectacolul vizual a tinut neaparat sa fie la nivelul celui audio, reusind parca sa compenseze in momentele muzicale mai slabe, cum mi se pareau mie cand ascultam discul. Aseara, insa, nu mi-am dorit niciun moment sa sar peste vreo piesa si am inteles de ce la fiecare concert pe care l-am vazut pana acum in acest an m-am gandit la cum o sa fie la Roger Waters. Publicul m-a bucurat, „Mother” m-a emotionat, „Hey you” m-a cutremurat, „Comfortably Numb” m-a facut sa visez la aparitia lui David Gilmour deasupra scenei.
Wish you were here!
