Primul weekend de One World Romania 12

Primul weekend de One World Romania 12

 

Vineri 15 martie, am dat startul celei de-a 12-a ediții a Festivalului de Documentar și Drepturile Omului One World Romania. Ne-am bucurat în prima zi de săli pline și spectatori entuziaști, sperăm că așa va fi atmosfera până duminica următoare, 24 martie.

Dacă aseară ați ratat performance-ul Nicoletei Lefter„An tan tina” mai are reprezentații programate pe 16, 18, 20, 22 și 24 martie la POINT.  Biletele sunt disponibile aici.

Sâmbătă și duminică vom relua și cele două programe Sahia Vintage proiectate în seara deschiderii. Primul program – „Lecții de viață” rulează sâmbătă, 16 martie de la ora 11:00 la Cinema Elvire Popesco, iar la finalul proiecției veți putea sta de vorbă cu Adina Brădeanu, curatoarea programului. Al doilea program Sahia Vintage, „Despre timp și vremuri” va fi proiectat duminică, 17 martie, de la ora 13:00 la Pavilion 32-Institutul Goethe.

Sâmbătă, 16 martie, vedem și primele filme românești din selecție – scurtmetrajul lui Radu Jude – „Cele două execuții ale mareșalului” (ARCUB13:00 împreună cu „Bisbee ’17”), „TOUCH ME NOT” al Adinei Pintilie (Cinemateca Eforie, 14:00 & Cinema Elvire Popesco 22:00), iar din secțiunea „work-in-progress”– un fragment din documentarul lui Andrei Ujică „Things We Said Today” de la ora 16:00 la Cinemateca Eforie și lungmetrajul de debut al lui Tudor Platon – „Casa cu păpuși” de la 15:00 la Pavilion 32.
Tot sâmbătă am pregătit și primele proiecții din secțiunea Competiție, la Cinemateca Eforie.  De la 19:00 la Cinemateca Eforie vedem „Coby” și îl cunoaștem și pe regizorul Christian Sonderegger. Apoi, tot la Eforie, de la ora 21:00, vă așteptăm la proiecția „35 de ani cu Nao și familia sa”, iar după proiecție la o scurtă discuție cu regizorul documentarului – Ise Shinichi.

E o zi plină în toate locațiile festivalului, iar după toate proiecțiile credem că e potrivită și o petrecere. Alături de echipa filmului „TOUCH ME NOT” vă invităm de la ora 23:00 la Q Clubla „Welcome to Your Sexual Desires Party” – unde am pregătit un DJ set Corp. și un performance FLUID.

Nu zăboviți însă la petrecere până dimineața, căci duminică de la ora 12:00 vă așteptăm la POINT la o întâlnire extrem de specială cu câțiva regizori-producători-distribuitori de la ACID. Încercăm să învățăm de la ei cum putem gândi mai eficient distribuția documentarelor românești. Găsiți detaliile complete aici.

RECOMANDĂRILE ZILEI

Yeshayahu Leibowitz în Ma’alot | 16:00 | Pavilion 32–Institutul Goethe

Din secțiunea Focus: Israel și Palestina vă recomandăm Yeshayahu Leibowitz în Ma’alot” (regia: Igal Bursztin, 1982). Urmărim trei filosofi evrei cu viziuni politice contradictorii într-o mașină care îi duce spre nordul îndepărtat al țării. În tot acest timp observăm discuțiile dintre ei referitoare la originile și posibilul deznodământ al statului evreiesc al Israelului. Poate cel mai filosofic road movie realizat vreodată, documentarul îl are ca protagonist incontestabil pe profesorul Yeshayahu Leibowitz, a cărui furie profetică și manieră generală îi transformă fiecare vorbă într-un spectacol. După proiecție vă invităm la o discuție despre film cu regizorul israelian Elad Keidan, moderată de Dan Schalnger.

Valsul Waldheim | 19:30 | Cinema Elvire Popesco

Începem proiecțiile Retrospectivei Ruth Beckermann cu cel mai recent documentar al cineastei – Valsul Waldheim (2018). După fiecare proiecție din cadrul retrospectivei, vă invităm să o și cunoașteți pe Ruth Beckermann și să îi puneți întrebări despre filme. Până în 1986, când s-a decis să candideze pentru funcția de președinte al Austriei, existau doar zvonuri disparate despre trecutul nazist al fostului secretar general al Organizației Națiunilor Unite, Kurt Waldheim. Candidatura acestuia a scos la iveală implicarea sa în masacrele partizanilor iugoslavi din 1942 și în deportarea evreilor din Salonic în 1943 și, odată cu aceasta, a obligat Austria să-și reevalueze atitudinea pe care o avea vizavi de implicarea sa în cel de-al Doilea Război Mondial. Alcătuit din materiale contemporane – imagini de televiziune, dar și filmări făcute de către regizoare însăși în timpul mișcărilor de protest anti-Waldheim la care a participat -, „Valsul Waldheim” descrie momentul în care Austria a înțeles că nu se mai poate considera o simplă victimă a lui Hitler, ci un colaborator. Documentarul va mai fi proiectat duminică, 17 martie de la ora 16:00 la Cinemateca Eforie.

Eu sunt Von Höfler: Variațiuni despre Werther | 19:30 | POINT

Péter Forgács este un alt invitat special al festivalului, pe care vă invităm să îl și cunoașteți la cinema. Primul film realizat de el și selectat la OWR 12 este „Eu sunt Von Höfler: Variațiuni despre Werther, în secțiunea Trecutul e prezentTibor Höfler este urmașul unei familii de fabricanți evrei al cărei parcurs poate fi reperat și urmărit, prin documente păstrate până azi, pe durata mai multor secole. Una dintre mândriile acesteia e faptul că un membru al său a stat la baza construcției lui Werther, protagonistul celebrului roman scris de Johann Wolfgang von Goethe în secolul al XVIII-lea. Apelând la scrisori, la fotografii, la home movies realizate în tinerețe de Tibor Höfler, la citate din alte opere de artă, la voice over-uri narative multiple, „Eu sunt Von Höfler: variațiuni asupra lui Werther” este unul dintre filmele cele mai complexe și mai lungi ale seriei „Ungaria privată”, iar experiența de a-l viziona într-o sală de proiecții, alături de alți oameni, va fi una hipnotică.

Abonamentele generale și cele de 5 intrări sunt disponibile pe platforma partenerilor de la Eventbook. Rămâneți conectați la canalele oficiale One World Romania – pe site-ul noii ediții și pe facebook , pentru a afla ultimele noutăți despre ce pregătim pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului și pentru toate proiectele asociației!

De acum înainte puteți susține misiunea Asociației One World Romania și dezvoltarea proiectelor asociației, devenind „Prieten OWR”. Aflați mai multe despre ce înseamnă să fiți alături de noi ca Cinefil” sau ca „Suporter” de aici.

De asemenea, până la 31 iulie puteți depune către ANAF Declarația 230 prin care puteți redirecționa un procent din impozitul anual pe venit către Asociația One World Romania. Declarația completată cu datele asociației se poate descărca de aici.