Azi iti spun o poveste de pe vremea când o nuia peste fund nu era considerată traumatizantă pentru plod şi motiv de decădere din drepturile părinteşti, iar cadourile din ghetuţe erau prilej de bucurie fără margini! „ Sara, pe 5 decembrie, ne puneau ai noşti să ne curăţăm papucii şi să îi punem în fereastră… am crezut până târziu că Moş Niculae îşi bagă mânile prin geam şi ne lasă o băteală şi două bucăţi de zahăr! Şi eram aşa cuminţi şi emoţionaţi în ajun, ca sfinţii pe păreţii bisericii! Băteala aia rămânea în casă toată iarna, agăţată după icoană! Credeam că vede toate prostiile pe care le făceam, de aceea când trânteam câte o boacănă, imediat rudicam ochii în sus, spăşiţi şi pregătiţi să plătim pentru ea! Am iubit fiecare nuia în parte, chiar dacă nu era o bucurie prea mare să tune tata la noi: „aveţi astâmpăr, că îl cobor pe Sfântul Niculae din cui o să hie vai de mama voastră…

 Pe 6 decembrie ne trezeam dimineaţa mai devreme ca niciodată şi dădeam iama la geam! Nu crez să hi avut o mai mare emoţie în copilărie, ca în sara şi dimineaţa de Moş Niculae! Sau oi mai hi avut, nu zic ba, dar bucuria asta repetată an de an, mi s-o scris pe suflet!