Pinholes: Acel zgomot-liniste-zgomot ce ne caracterizeaza inseamna sa oscilezi bipolar intre „distors” si ecou
Un proiect cu radacinile in rock si ramuri ce se agata de genurile psihedelic, post rock si art rock, totul cu un iz melodramatic si o mentalitate independenta. Inceput in urmă cu 2 ani, din curiozitatea a trei personaje (Vladimir, Sergiu şi Vlad) pentru dialog si muzica, a luat forma finala odata cu intrarea lui Alex in universul Pinholes ȋn mai 2013.
chesti@naru’ lui Bogdan Serban
Botosani, Chisinau, Iasi – se simt/sunt prezente locurile astea in AND-ul muzicii Pinholes?
Vlad: Voluntar sau involuntar. Am avut acces la multa muzica ucraineasca si ruseasca, lucru care a adaugat o alta dimensiune experientei mele muzicale, intrucat acolo lucrurile stau cu totul altfel. E un alt univers in care aceste doua popoare compun, atat instrumental cat si liric si incerc sa aduc macar un pic din acea lume, pentru ca sunt unele aspecte foarte adevarate, frumoase si neobisnuite. Totodata, in Chisinau se face si se simte altfel de muzica si sunt bucuros ca am avut acces si la acea lume.
Sergiu: Poate prea mult cateodata. Zmei imi lasa impresia ca are gustul cimentului in care locuiam in acea perioada si as putea spune ca este un personaj iesean. In acelasi timp, mi se pare un album foarte vizual, descriptiv, naiv si enervant ca un adolescent miop.
Vladimir : Primele idei si schite au aparut in perioada cand eram dependent de orasul natal, Botosani in timpul facultatii la Iasi. Probabil frica de schimbare si pierderea confortului de acasa si-au pus amprenta pe versuri si pe muzica. Sergiu cred ca a ascultat primele demo-uri Pinholes pe vremea cand nu ne imaginam vreodata ca o sa avem trupa.
Actul creatiei in Pinholes este un gest solitar sau este unul de grup?
Sergiu: 60 % solitar as zice si cred ca e cel mai sanatos asa. In felul asta, ca si principal compozitor iti pastrezi mare parte din ideea ce iti rasuna in cap, dar ii lasi si pe ceilalti sa dezvolte si sa adauge. Nici unul dintre noi nu este un lider transant cand vine vorba de creatie. Invartim un fragment pe toate partile, iar daca nu iese, il lasam la dospit si ne mai gandim. Incercam sa fim pe cat posibil pragmatici si rareori ne aruncam in jam-sessions ca sa pescuim o idee spontana. De obicei, asta se intampla pe scena, pentru ca cele mai bune idei iti vin si se cimenteaza intr-un concert. Spre deosebire de un jam-session, unde mintea stie ca are tot timpul din lume si inevitabil devine lenesa, in concert, creezi sub o presiune placuta si instinctiva. “First thought, best thought” – spontaneous and fearless writing.
Testosteron vs estrogen in rock-ul alternativ romanesc (si nu numai), de ce credeti ca nu sunt voci/instrumentisti de sex feminin in zona asta? Pe albumul de debut, Zmei, se aude totusi o voce de femeie pe cateva piese, cui apartine?
Sergiu: O consecinta a industriei muzicale internationale. Odata ce esti expus unui numar foarte mare de eroi din testosteron, devine foarte usor sa iti gasesti zeul si sa il copii, sa te inspire. Fabrica pop a preluat estrogenul si a prelucrat din el sute de personaje superficiale, greu digerate de oamenii rasariti ce isi cauta un drum/scop artistic, muzical. Puterea exemplului. Dar, spre binele artei, vremurile se schimba. In alternativ-ul romanesc stiu cateva exemple, dar atunci m-as expune riscului sa definesc un muzician doar din privinta sexului si nu a talentului sau muzica – cum ar zice gura lumii.
Prima varianta Pinholes era formata din 5 oameni. Doi Vlazi, un basist, Paul si Adina ca backing vocals. Primul album l-am inregistrat in formula de 5. Dar avem si pe Era Pietrelor Neslefuite o interventie feminina. Roxana Amarandi ne-a topit si reconstruit in doar 1 minut si 43 de secunde.
Ce inseamna, in mai multe cuvinte: “acel specific ZGOMOT liniste ZGOMOT ce ne caracterizeaza”?
Sergiu: CEVA de GENUL asta. Inseamna sa te joci cu volumul asa cum o faceau mai marii Pixies, Nirvana sau Nick Cave and the Bad Seeds. Sa „rupi” asteptarile din punct de vedere al volumului. Sa oscilezi bipolar intre „distors” si ecou.
Vladimir: Eu traiesc intr-o lume care are un contrast foarte puternic de stari si intamplari cu o textura care oscileaza intre neted si zgrunturos si probabil din obisnuinta tind spre aceleasi contraste si in muzica.
Cu ce piesa/album a inceput muzica pentru fiecare dintre voi?
Vlad: “Earth Song” de Michael Jackson.
Sergiu: Vesnicul, eternul, nemuritorul, inepuizabilul si inspirationalul Pink Floyd – Delicate sound of thunder.
Vladimir: Tin minte doar elicopterul de pe The Happiest Days of our Lives cand tatal meu asculta The Wall. Dar reprezentativ si constient: Pink Floyd – Delicate sound of thunder unde Shine On You Crazy Diamond imi plaseaza tot timpul o lacrima in coltul ochiului.
O piesa proasta/slaba poate fi salvata de versuri? Reciproca e valabila?
Sergiu: Da. Cum noi muzicienii/compozitorii traim intr-o pestera, nu poti fi sigur ca ceea ce ai creat este bun, pana cand nu il lansezi spre urechile ascultatorilor. Dar cum sa faci asta cand nu esti sigur pe ceea ce ai creat. „However, therein lies a dilemma.” Cand compui cu complexul istoriei muzicale pe umerii tai, unde tot s-a mai facut de multiple ori, toate armoniile par prea simple pentru a fi piese. Primul instinct e sa te intinzi spre virtuozitate muzicala si sa consideri (momentan) schita, o idee proasta/slaba. In acelasi timp, daca versurile sunt bune, o armonie mai simpla le va scoate in evidenta … intr-un fel. Si compensezi si balansezi si afli ca, de fapt, nu exista reguli scrise, exista doar idei furate. Iar „chinul” este sa scrii o piesa ce nu seamana cu alta, pentru ca vei fi judecat aspru daca ceva rimeaza cu ceva ce nu e al tau. Deci intrebarea devine, o piesa poate fi salvata de reproducere involuntara/inconstienta ?
Vladimir: Daca ar fi sa aleg intre o piesa buna cu versuri proaste si o piesa proasta cu versuri bune, as alege a doua varianta. De multe ori se intampla sa nu pot sa ascult o piesa din cauza versurilor. Cateodata imi place sa ascult versuri care nu au nici un sens, dar suna foarte melodic si aproape tot timpul ma pierd intr-o descifrare proprie a mesajului. Sunt si cazuri in care versurile nu salveaza piesa. Nu vreau sa dau exemple de piese proaste, pentru ca nu sunt in masura sa judec. In schimb, intotdeauna mi-au placut versurile intortochiate de la Kumm sau Robin and the Backstabbers, ca exemplu de trupe romanesti la indemana.
De ce nu mai are piesa “Hena” frati sau surori, atat liric cat si stilistic?
Vlad: In maniera actuala, “Hena” e undeva la a 7-a varianta, deci cred ca are multe surori “vitregi”. Am lasat-o atata timp cat a avut nevoie, nu am fortat-o, si cand a simtit ca e gata, s-a aratat lumii. E posibil sa mai existe o varianta in viitor, dar despre asta si multe altele in episodul urmator.
Sergiu: din ce imi aduc aminte, Vlad a lucrat la Hena timp de 2 ani. A fost o piesa foarte asteptata de noi astialalti. Primeam doar informatii vagi despre ce si cum va fi si se pare ca rabdarea cu care a fost scrisa a prins foarte bine. Este o piesa ce pur si simplu creste de la un concert la celalalt.
Avem in seiful de creatie Pinholes idei asemanatoare ce isi asteapta randul in repetitii. Dar s-ar putea sa dureze, pentru ca graba … poate sa te impinga spre decizii pripite.
Completati, va rog, propozitia: stiu ca o piesa este buna atunci cand …
Vlad: a. Nu poti sa opresti fiorul rece de pe sira spinarii. / b. Dupa cateva zile/luni/ani, nu poti sa controlezi fiorul rece de pe sira spinarii.
Sergiu: … nu trebuie sa fie repetata de prea multe ori. Daca o piesa iese de la a doua/a treia incercare inseamna ca toti gandim la fel si mergem in aceeasi directie.
Vladimir: … radioul din cap pe care il am tot timpul pornit o canta neincetat.
Ce urmeaza dupa Zmei si cand?
Urmeaza Era Pietrelor Neslefuite – februarie 2015.