Orkid: Trupele de rock alternativ au primit post-Colectiv un impuls puternic, pentru care trebuie să fim ultra-recunoscători și pe care suntem datori să îl ducem mai departe

Posted on January 25, 2018 by Bogdan Serban

 

#INTERVIU. Pe Vlad Ilicevici îl știe toată lumea care consumă cel mai mare festival din București și singurul festival autohton dedicat exclusiv filmului de animație, adică Anim’est; Vlad este cel care conduce echipa și producția festivalului și cel care a pus pe picioare Animation Worksheep.

De vreo 2 ani și jumătate, Vlad și-a făcut o trupă mișto, Orkid îi zice, a scos un LP – Standing Still in the Dark – cu 9 piese și există o grămadă de alte piese care stau la rând, ca să iasă, oficial, din cuptor. Sâmbăta asta au susținut un concert de nota 10, în Control  Club, și urmează un nou concert vineri, 2 februarie, în Fabrica.

Fotografiile de la concertul de sâmbătă, aici le găsiți. 

Orkid înseamnă Vlad Ilicevici – Guitars, Vocals, George Frățică – Bass Guitar, Radu Pop – Drums, Alexandru (Donny) Andone – Guitar, Jouhikko/Talharpa, Tibetan Bowls, Wind Gong, Didgeridoo, Claves, Rattles, Shaman Drum și Sebastian Burneci – Trumpet & Keyboards. Dacă vreți să știți mai multe despre muzica Orkid, intrați iute pe pagina lor de FB, dar citiți și aici câte ceva, în Chesti@narul lui Bogdan Șerban, la care au răspuns rapid 4 dintre “căpcăunii” Orkid(s).

De ce te-apuci de muzică, atunci când te apuci?

VLAD: Pentru mine a fost întotdeauna o nevoie pe care am oprimat-o prea mult timp sau am încercat să o păcălesc, apelând la surogate de toate felurile. De la sporturi extreme și de anduranță extremă, la tot felul de alte excese sau, în mai mică măsură, la tot felul de forme alternative de exprimare creativă.

RADU:  Eu zic că te apuci de muzică pentru a-ți scoate dracii din cap, spre binele cât mai multor oameni (hopefully). E o relație simplă între tine și tine și toți ceilalți care vor să te bage în seamă.

GEORGE : Din nevoia de a-ți imita idolii.

DONNY : Dintr-o nevoie de a exprima niște stări și în(tr-un) alt fel decât prin cuvinte.

De ce (de unde) Orkid? 

VLAD: De la o orcă născută în captivitate care și-a atacat antrenorul. De la orhidee, care în greacă – orchis – înseamnă ‘testicul’, pentru că are o rădăcină care aduce cu unul. Și totodată are o floare care aduce cu un vagin (sau așa ni se pare nouă). De la ‘copil de orc’, pentru că suntem toți niște căpcăuni, ne-ați văzut.
Și datorită multor altor lucruri, care vor rămâne de povestit altă dată.
De la Radu (care a venit prima oară cu numele Orchis/Orchid), de la Donny, Georgică și Ilicevici. Și ce are fiecare din ei în capul ăla al lor.

Standing Still in the Dark – ce se întâmplă dacă te miști? Stai nemișcat de frică? E o poziție meditativă?

VLAD: E o poziție stoică, cumva. Rămâi neclintit în fața durerii iminente pe care ți-o oferă din plin timpul petrecut pe planeta asta. Accepți consecințele catastrofelor provocate atât de alții, cât și de tine. Le încasezi și le asimilezi, pentru că e singurul fel în care le poți preveni pe cele ce vor urma, pe cele pe care le vei provoca.
A te eschiva înseamnă a fi slab și nehotărât. Sau ceea ce Blaise Pascal numea “căldicel”.
Asta înseamnă pentru mine Standing Still in the Dark. Și, desigur, este o poziție lirică, în niciun caz una filozofică sau normativă.

RADU: E o poziție necesară, față în față cu întunericul și cu nimicul. Tot stând așa, ajungi la concluzia că lumina ți-o faci singur.

GEORGE: Dacă te miști, se aprinde lumina și nu vrei asta, nu coincide cu starea ta, scopul nu e sa scapi de întuneric, ci să te împrietenești cu el, să înveți sa coexiști cu el.

DONNY: E tot o nevoie. Tu stai nemișcat, dar în interior se întâmpla chestii pe care nu le poti observa dacă te miști. Se duc lupte, se împletesc emoții, se identifică probleme și se găsesc soluții.

 

Lucrăm acum la o coloană sonoră și, în curând, vom lansa un EP instrumental

În trupă, există un regizor și un artist vizual, are nevoie muzica de imagine? De ce? Auditiv fără vizual se (mai) poate?

VLAD: Eu nu mă consider regizor. Pe de altă parte, nu m-aș numi nici muzician, scenarist, organizator, producător sau pedagog. Cred că sunt și sper că voi rămâne un om dinamic și creativ. Măcar până îmi dau seama care e treaba cu mine și cu lumea asta. 🙂

Auditiv fără vizual se poate cu siguranță. Și avem din plin.

Pentru mine, personal, însă, nu prea se poate invers. Scriu scenarii și tot felul de povești (o mare parte nu a părăsit laptopul meu) de mai bine de 15 ani doar pe muzică. Poveștile mi se leagă în cap pe armonii, ritmuri, crescendo-uri și așa mai departe.
De asta, cumva, ne dorim să facem muzică de film cât mai multă. Lucrăm acum la o coloană sonoră și, în curând, vom lansa un EP instrumental.

RADU: Muzica e imagine, la fel cum imaginea e muzică. Lucrurile interesante se întâmplă atunci când lărgești paleta unuia dintre medii cu referințe din celălalt.

GEORGE: Se poate și fără visual, dar ar fi păcat să nu profiți stimulând și un alt simț, cel vizual. Astfel, senzațiile, emoțiile transmise de muzica noastră sunt mai bine definite, sunt întregite de experiența vizuală.

DONNY: E încă un mod de exprimare care, așa cum spune George, întregește experiența.

 

Avem prea multe icoane și prea puține modele pozitive

Avem icoane pop în cultura românească?

VLAD: Nu cred că înțeleg foarte bine conceptul :), însă îmi place, mult de tot, Gil Dobrică, cred că e un rock’n’roller.
Apoi mai sunt tot felul de ansambluri și/sau momente care ar trebui să rămână pop-culture românesc, în opinia mea. De exemplu, Timpuri Noi în anii ’90 și înainte de asta.

Schimbând domeniul, Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, documentarul lui Andrei Ujică și, mai departe, adidașii Clujana, înghețata Polar, Gala Desenului Animat cu Viorica Bucur, Teleenciclopedia și Dumitru Prunariu. Și o grămadă de literatură, dar aici aș scrie vreo câteva zeci de pagini.

Într-o țară de cele mai multe ori tristă, opresată și anti-superstaruri, e mișto rău când mai apare câte unul. Și acum, deși deja simt cum îmi torn găleata aia nasoală în cap și, oricât aș încerca să depolitizez treaba, e clar că nu am nicio șansă, parcă parcă aș zice că se mai ițește unul. Cioloș. Și nu din cauza fesului sau a ciorapilor hipsteriori, ci a faptului că e complet diferit de tot ce se întâmplă în lumea lui, în contextul ăsta, în locul ăsta, în tagma aia. Sper să nu îmi scuip jumătate din limbă și să îmi dau pumni în cap peste câțiva ani pentru că am zis și crezut asta. Că parcă mi s-a mai întâmplat.

RADU: Dacă păstrăm proporțiile, raportat la un Michael Jackson sau Freddie Mercury, avem clar o mulțime, care eu zic că se pun chiar și copiate fiind. Cui nu le sunt familiare gluga și culorile de pe fața lui Carla’s Dreams, freza și costumul lui Bănică Jr. sau șuba lui Hrușcă? (șuba cu bonus de continuitate la Fuego, deja o memă).

GEORGE: Avem multe icoane. Te închini când auzi ce/cum cântă/vorbesc unii. 🙂

DONNY: Care cultură? 🙂 Da, mare parte din aceasta cultură e bazată pe icoane. Cred că avem prea multe icoane și prea puține modele pozitive.

Exercițiu de imaginație: dacă Orkid ar fi o materie la școală, care ar fi prima lecție pe care ați preda-o?

VLAD: Sper ca Orkid să nu ajungă materie școlară.

RADU: O excursie cu clasa la mare, iarna. Ora durează între 16:00 și 18:00.

GEORGE: Elevii ar învăța să stea singuri pe întuneric, fără să le fie frică. 🙂

DONNY: Introspecția.

 

Publicul suntem noi toți și ăsta e un lucru pe care trebuie să îl înțelegem cât mai repede

Vlad, mai este valabilă declarația ta de acum 2 ani: “Publicul de la noi are o oarecare reticență în a descoperi muzica nouă?”

Cred că moodul se schimbă permanent. Se schimba radical chiar atunci, în timp ce eu și mulți alții spuneam asta. Cred, în continuare, că atât muzicanții, organizatorii de evenimente, promoterii, patronii de cluburi, cât mai ales publicul, care suntem noi toți – și ăsta e un lucru pe care trebuie să îl înțelegem cât mai repede – mai avem mult de lucrat împreună pentru a crea o scenă muzicală dinamică, progresistă, ne-anacronică, energică și consistentă. Deocamdată, cred că încă ne învârtim într-un soi de manierism, din care mă bucur că din ce în ce mai mulți scot capul.

Sunt convins că, post-Colectiv, trupele de rock, rock alternativ și nu numai, au primit un impuls puternic, pentru care trebuie să fim cu toții ultra-recunoscători și pe care suntem datori să îl ducem mai departe.

Trupe/artiști pe care îi ascultați/consumați, dar care sunt dintr-o cu totul alta zonă muzicală decât cea în care tronează Orkid-ul.

VLAD: Billie Holiday, Nina Simone, Ray Charles, Rachmaninov, Bach, Bruch, Tchaikovski, J.B.Lenoir, Robert Johnson, Einsturzende Neubauten, Bob Marley, Baba Zula, Sepultura și apoi români – Environments, Impex, Cardinal, Semiosis, CLNK, Febra, Șerb, Ștefan Panea, Nuggers, Next Ex. Aici mi-e greu să mă opresc, chiar și la români.

RADU: Mie îmi plac mult Clark, Lorn și Andy Stott. Mi se pare că trișez un pic, că e o bună parte din core-ul emoțional Orkid acolo, dar măcar sculele folosite sunt altele.

GEORGE: RoadkillSoda, stoner rock, în general.

DONNY: Wardruna, nordic folk, ambient, dark folk.

Completați, vă rog, propoziția: genul muzical (etichetarea muzicală) este …

VLAD: … Post-Traumatic Blues.

RADU:  … ca un index sau un glosar de termeni. E prea multă muzică să o sortezi doar alfabetic sau cronologic, așa că o mai asociezi și pe sistemul „seamănă cu X sau Y”.

GEORGE: … doar o convenție, restul ține doar de trăiri, emoții.

DONNY: …  o etichetă pentru catalogarea unui mod de exprimare.

De unde se poate achiziționa, și în ce format, muzica Orkid?

Muzica noastră se poate achiziționa în format electronic de aici:

Bandcamp – orkid4.bandcamp.com/releases
Spotify – open.spotify.com/album/41uUrGQMSJpK8Qbq9bxGDR
iTunes – itunes.apple.com/…/al…/standing-still-in-the-dark/1319138216
Deezer – www.deezer.com/en/album/52590962

Iar în format fizic – CD – la concertele noastre.

********************************

FOTO: Pagina de FB Orkid