Marți la One World Romania 12

Marți la One World Romania 12

 

La One World Romania – ediția a 12-a, marți, 19 martie, continuă proiecțiile și evenimentele speciale în toate locațiile festivalului. La Mezanin, de la ora 18:00, va avea loc un dialog între Președintele României, Klaus Iohannis și publicul. Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a festivalului și pe site-ul Presidency.ro

De la ora 14:30 la POINT ești invitat la încheierea celui de-al treilea sezon de Civil Society Pitch. Echipele finaliste, care au început dezvoltarea de noi proiecte de film documentar la ediția festivalului din 2018, vor prezenta astăzi în fața juriului proiectele. Echipa câștigătoare va primi un premiu pentru continuarea producției, în valoare de 4000 de euro. Evenimentul este deschis publicului, iar intrarea este liberă. Mai multe detalii găsiți aici.
Continuăm și astăzi proiecțiile filmelor din cadrul Competiției OWR 12. De la ora 21:00, la Cinemateca Eforie, puteți vedea „Srbenka”. După proiecție veți putea sta de vorbă cu producătorul filmului, Oliver Sertic. La Cinema Elvire Popesco se va relua astăzi „Jamilia”, de la ora 18:00, iar la ARCUB, de la aceeași oră va fi reluarea documentarului „O femeie captivă”.

 

Retrospectiva Ruth Beckermann continuă marți de la ora 20:30 la POINT, cu proiecția documentarului „Podul de hârtie” (1987). În acest documentar, Ruth Beckermann vizitează locurile copilăriei tatălui său, din regiunea Bucovinei, de unde familia lui fusese strămutată cu câteva decenii în urmă. Călătoria începe într-un Rădăuți acoperit de ceață, scăldat în mister și adormit într-o atemporalitate de basm. După proiecție rămânem în sală, să povestim despre film cu regizoarea și Andrei Rus, directorul festivalului.

Continuă marți și proiecțiile filmelor din secțiunea „Marcajele lui Ian Buruma”, cu documentarul lui Péter Forgács – „Vârtejul: o cronică de familie”. Proiecția are loc la Cinema Elvire Popesco de la ora 20:30, iar după film vă invităm să rămâneți în sală pentru o scurtă discuție între Ian Buruma și Péter Forgács.
 

RECOMANDĂRILE ZILEI

Strada Samouni | 18:00 | Cinemateca Eforie

Din secțiunea „Focus: Israel și Palestina” vă recomandăm documentarul „Strada Samouni. Povestea relatată în acest film este cunoscută în mass-media ca „Incidentul Zeitoun” care a avut loc în ianuarie 2009, într-o suburbie rurală a oraşului Gaza (Palestina), când 48 de civili au fost omorâţi în timpul nopţii, într-un atac al armatei israeliene. Familia Samouni, alături de care vom fi pe parcursul filmului realizat de Stefano Savona, a pierdut în acea noapte 29 de persoane, printre care bărbaţi, femei şi copii. Dar regizorul reușește să ne conducă dincolo de masacrul orb şi de devastarea pământului – scene pe care le vedem zilnic în media.După film vă invităm să rămâneți la o scurtă discuție cu Stefano Savona, regizorul documentarului.

În căutarea | 18:00 | Pavilion 32 – Institutul Goethe

Din secțiunea „Superfemei”, vă recomandăm documentarul „În căutarea…”. Circumcizia la femei e o practică cvasi-necunoscută în majoritatea spațiilor geografice, însă în rândul câtorva culturi africane rămâne (încă) o tradiție perpetuată de-a lungul multor generații. Beryl Magoko a trecut ea însăși prin acest abuz, iar acum pendulează între săpăturile în trecut și perspectiva unui viitor luminos, printr-o operație de reconstrucție care i-ar garanta refacerea organului tăiat și revenirea la o viață normală, o viață completă la toate nivelurile. În căutarea răspunsurilor, regizoarea intervievează alte femei afectate de circumcizia abuzivă și se întoarce la origini pentru a investiga mecanismele tradiției impuse cu forța, pentru a căuta o rezolvare la dilemele afective născute în sânul acestui furt de individualitate. Realizatoarea filmului, Beryl Magoko va participa la o scurtă discuție cu publicul la finalul proiecției.

Neliniștitor | 20:30 | Pavilion 32 – Institutul Goethe 

Din secțiunea „Focus: Israel și Palestina” vă mai recomandăm documentarul „Neliniștitor”Iris Zaki, o artistă și cineastă de stânga din Tel Aviv, se hotărăște să petreacă o vară în Tekoa, o localitate din Cisiordania populară în rândul hipsterilor israelieni, unde va încerca să asculte, în cea mai mare parte, opiniile coloniştilor, extrem de îndepărtate de ale ei. Amenajează un mic studio în centru, în dreptul magazinului local, cu o masă așezată frumos, două scaune și trei camere de filmat și se distribuie pe ea însăși într-unul din rolurile principale. Regizoarea Iris Zaki va fi prezentă în sală după proiecția filmului, pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri. Filmul rulează împreună cu scurtmetrjul „Am semnat petiția”.