Lucian Ban: Jazz-ul conţine cea mai mare doză de lucruri care nu pot fi notate muzical
chesti@naru’ lui Bogdan Șerban
Jazz-ul, ca limbaj muzical, se invață? Se fură? Se moștenește? Explica-ți-mi.
Toate trei. Evident că acum se învaţă, ca orice altă meserie. În ultimii 30-40 de ani se învaţă instituţionalizat, există universităţi, programe de jazz, inclusiv in România, dar sunt foarte dezvoltate în America şi Europa, cu specializări – compoziţie, performance, etc.
Se fură în sensul că îl furi de la cei care sunt mai în varstă, de la maeştri din generaţia dinaintea ta. Înainte, jazz-ul era o artă orală, în sensul că tinerii cântau cu muzicienii mai în vârstă şi învăţau viu, pe scenă. Deci era preponderent oral şi se fura.
Se moşteneşte în sensul că, dacă creşti într-o comunitate unde jazz-ul e bogat, îl moşteneşti ca atare, dacă creşti într-o familie în care există muzicieni de jazz, evident că-l moşteneşti.
În concluzie, se învaţă şi se şi fură. Din păcate, din ce în ce mai puţin se poate învăţa pe viu de la marii muzicieni pentru că încep să se stingă. Metoda aceasta, maestru-discipol, se pierde din ce în ce mai mult, devine instituţionalizată. Cu aspecte pozitive şi negative.
In ciuda libertății afișate și dovedite, există, totuși, rigori și limitări în creația jazz?
Da. Evident. Dar sunt rigorile pe care şi le pune fiecare. Ce e esenţial cu muzica de jazz este că este foarte individualistă. Spre deosebire de muzica rock sau de muzica clasică, e nevoie ca tu ca artist să îţi pui amprenta ca să reuşeşti sa faci orice în muzica asta. În ciuda paradoxului “libertate, improvizaţie, spontaneitate”, există un idiom care e deprins, care a fost construit pe layere istorice, de la swing la be-bop. Există un limbaj foarte complex, exact ca în muzica clasică, care a fost articulat, în realitate, în anii 40, teoretizat ulterior şi care acum este în cărţi, exact ca şi contrapunctul lui Bach. E teoretizat ca atare, e predat în şcoli. De aici şi o anumită ariditate a noilor generaţii de muzicieni care nu mai învaţă arta viu, ci dintr-o carte…Totuşi, jazz-ul conţine cea mai mare doză de lucruri care nu pot fi notate muzical.
Intr-o societate care încearcă sa se atomizeze, dar care eșuează omogenizându-se, mai e valabilă expresia: „Dacă nu ești diferit, nu reușești?”
Cred că da. Şi nu ţine numai de jazz. Ţine de toate artele. Cu atât mai mult de jazz care e o muzică a individualităţii. Dacă nu ai ceva de spus, al tău, nimeni nu are nevoie de un nou Keith Jarrett, un nou Robert de Niro, sau un nou Picasso, nu?
Dacă jazz-ul este cea mai liberă formă de expresie muzicală, care considerați că este genul muzical ce limitează – sau poate ține captiv – un creator?
Muzica proastă (râde).
Completați, vă rog, propoziția: atunci când n-am un pian pe lângă mine…
Refuz să raspund la întrebare (râde). Trebuie să îmi mai păstrez din mistica de artist…
Plecând de la titulatura noului dumneavoastră album “Transylvanian Concert” și a locului in care s-a întregistrat albumul – Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş – ar putea exista o continuare de tip moldavian/muntenian concert?
Probabil că ar fi mult mai lămuritor să vorbesc despre motivul pentru care albumul se numeşte Transylvanian Concert. Istoria lui este neaşteptată pentru că nu trebuia să existe. A fost un concert adăugat unui alt turneu. La invitaţia unui prieten, am mers la Tg. Mureş cu Mat Maneri, am concertat într-una dintre cele mai frumoase săli din România – Palatul Culturii din Tg. Mureș, o acustică impecabilă, un pian foarte bun şi un public ce, deşi nu a fost expus jazz-ului contemporan, a fost “prins”. Seara a fost magică şi se vede pe album. Titlul acestuia a fost sugerat de Manfred Eicher de la ECM Records. Si mă bucur pentru că, dincolo de faptul că este adevărat, este un concert înregistrat în inima Transilvaniei, va pune pe harta jazz-ului mondial şi mai mult ţara din care provin – Transilvania şi România.
Ce/cine/cum validează creațiile marca Lucian Ban?
Un răspuns academic ar fi că producţiile oricărui muzician sunt validate de public, de presă, de casele de discuri…dar, faptul că există muzicieni de calibru mondial care doresc să cânte cu mine, e o validare că ceea ce fac nu este chiar atât de rău. Pentru că ei nu o fac din motive financiare. Nu îmi pot permite să îi plătesc atât de mult ….O fac pentru că le place contextul în care se află: ideile propuse sunt foarte bune şi, mai mult, au libertate. Eu nu vreau ca muzica mea să fie cântată într-un anume fel, ci vreau ca ei să îşi aducă propia contribuţie. Asta ar fi o validare, a colegilor de breaslă. Faptul că am semnat pentru case de discuri prestigioase precum ECM – de 50 de ani în top, este pentru mine o altă validare…
Dar, cred că cel mai bine poate să răspundă la întrebarea asta publicul.
Ce nu are New York-ul sa ofere/sa dea unui jazz-man român?
Publicul meu de acasă. Din ţara mea.
Unde va putea fi văzut Lucian Ban în concert, în perioada următoare și de unde se poate achiziționa albumul cel nou “Transylvanian Concert” – fizic sau virtual.
Albumul este distribuit în România prin distribuitorul oficial Andante şi se găseşte în reţelele Cărtureşti şi Humanitas, evident pe Andante.ro, pe itunes şi amazon, deci atât fizic cât şi virtual.
Avem foarte multe concerte de promovare a albumului: 11 mai – Koln, 12 mai – Berlin, 14 mai – Bucuresti – Teatrul Odeon, 16 mai – Ploieşti, 18 mai – Cluj Napoca la Festivalul Napoca Jazz Wine and Blues, 19 mai – Galaţi, urmează Londra, Derby, Newcastle … sunt toate pe site-ul ECM. Vor fi 18 concerte în Europa. Urmează apoi turneul american.