Ioana Moldovan: Pentru mine, să faci fotografie documentară înseamnă să spui povești de viață în imagini
La intersecția dintre artă fotografică și explorare urbană, Walk & Shoot propune în această vară cinci ateliere coordonate de unii dintre cei mai cunoscuți fotografi români: Cristian Crisbășan, Cornel Lazia, Andrei Păcuraru Silviu Gheție și Ioana Moldovan. Gândite ca o experiență ce oferă participanților oportunitatea de a descoperi orașul prin explorarea unor locuri greu accesibile, dar și de a învăța trucuri și tehnici de la fotografi experimentați, recunoscuți pentru creativitatea și curajul abordărilor, atelierele din această vară se vor desfășura în condițiile de siguranță sanitară impuse în contextul pandemiei.
Ioana Modovan va susține un atelier de fotografie documentară, între 14 și 16 august. O documentare inedită a cartierului Giulești Sârbi din București, în timpul plimbării participanții fiind invitați să afle lucruri despre cartier direct de la oamenii pe care îi vor întâlni pe străzi. Etica, acuratețea reprezentării și relaționarea cu subiectul sunt doar câteva dintre temele ce vor fi abordate de Ioana Moldovan cu participanții la acest atelier, care va conține o introducere teoretică, alături de sesiuni de practică în grupe de maxim două persoane și feedback individual.
Tuturor ne plac poveștile
Cine e (acum) Ioana Moldovan?
Cred că ar da bine să am un răspuns clar, dar nu e așa simplu. Ce mă definește acum, ce mi-a schimbat viața și modul de a vedea lumea, este faptul că fac fotojurnalism. Sunt un om care își dorește să reușească să facă asta în continuare, să își permită să se susțină din fotojurnalism, pe el, cu tot cu proiecte pe termen lung, să găsească resursele, să fie cât mai mult pe teren, printre oameni.
Ce e fotografia documentară?
Dacă am lua, simplu, definițiile din dicționar ale celor doi termeni, am deduce imediat că este vorba despre acele imagini care prezintă fapte absolut autentice. Nu obiectiv 100%, că doar există și layer-ul numit fotograf, care vine la pachet cu un bagaj emoțional, o experiență de viață, dar în mod sigur cu onestitate. Pentru mine, să faci fotografie documentară înseamnă să spui povești de viață în imagini.
Cum putem spune fără (prea) multe cuvinte o poveste printr-o fotografie?
Pare o întrebare capcană, la care îmi vine să răspund: păi chiar așa, printr-o fotografie. Nu folosim cuvinte, ci momente surprinse, emoții imortalizate, elemente de compoziție, lumina.
Cantitatea lor e irelevantă, întrepătrunderea lor (într-o fotografie) e totul.
Ce fel de aptitudini trebuie să avem pentru asta?
Răbdare, în primul rând. Apoi, deschidere, către oameni și poveștile lor; curiozitate, față de o lume din afara bulei personale; onestitate, față de ce se deschide în fața obiectivului foto.
Și pasiune, pentru tot procesul.
De ce s-ar înscrie cineva la un atelier de fotografie documentară?
De ce NU s-ar înscrie cineva la un atelier de fotografie documentară? Tuturor ne plac poveștile, multă lume face poze în ziua de azi, fie cu aparatul, fie cu telefonul. De ce nu ar vrea cineva să-și dezvolte abilitatea de a spune povești în imagini?
