Interviu. “Proiectul Omelette aparține unui curent trecut, acel disco/synth-pop de tip anii 80”
chesti@narul lui Bogdan Șerban
Vă știu atenți/critici/senibili la “fenomenul” muzical, am să vă rog să-mi caracterizați pe scurt decadele sonore din pop-culture-ul ultimilor 47 de ani: muzică anilor 70, 80, 90, 2000 și cei 7 ani ai decadei în care ne aflăm.
Alin, Omelette: Nu cred că sunt cel mai îndreptățit să vorbesc despre pop-culture-ul ultimilor 47 de ani, având doar 33, dar pot spune că am crescut cu MTV și VH1 într-o perioadă (mă refer la anii 90) în care TV-ul și radioul aveau un impact mai mare asupra stilului de viață al privitorului/ascultătorului. Dacă ne referim la pop-culture ca fiind “cultura” maselor, acesta are influență asupra tuturor, a celor care se adaptează curentului cât și a celor care merg contra lui sau a elitistilor. Atunci conceptele de “comercial” și “mainstream” aveau alte nuanțe. Odată cu cu anii 2000 și internetul, totul a devenit mai eclectic, influențe din diferite genuri au început să se întrepătrundă tot mai mult, dar ca un revers al abundenței de informație, comercialul a devenit mai comercial, iar, în general, playlist-urile radiourilor s-au redus la câteva piese repetate în exces. Cred că odată cu internetul și rețelele sociale s-a demitificat mult și statutul rockstar-ului/popstar-ului, legătura directă cu ascultătorul fiind mult mai apropiată. În anii 2000 producția muzicală a devenit accesibilă tuturor, programe precum Ableton au ajuns la a noua generație și au milioane de utilizatori, lecții de muzică și tutoriale sunt la dispoziția oricui și asta influențează mult felul în care se produce și se consumă. Desigur, o consolă Neve face diferența și în 2017, dar oricine are dreptul de a face muzică, și, mai mult, de a o lansa public. Tot timpul vor exista profesioniști și diletanți, precum și profesioniști plictisitori și diletanți geniali.
În ce fel e important – dacă e important – numărul de membri/instumentisti într-o trupă?
Alin: Nu numărul membrilor e important, ci cât de mult se completează unul pe celălalt. Desigur, un full-band cu orchestră e spectaculos și presupune o producție superioară, dar cred că și un om cu ukulele poate transmite cât o orchestră sau umple un stadion (chiar dacă nu te cheamă Eddie Vedder).
Care este cel mai nedrept reproș ce vi s-a făcut ca artiști?
Dez, Omelette: Un artist cunoscut, Thou shall not be named, a zis despre noi, indirect, neadresându-se nouă, că suntem o labă tristă, vocea și talentul lui Dez sunt nule, vizualurile par făcute în beci și suntem toxici pentru viitoarele generații de muzicieni. O exagerare complet aberantă și jignitoare prin însăși exprimarea de autobază.
Există genuri muzicale trecute/ofilite, unele genuri reinventate și altele noi. Cum vă raportați fiecare dintre voi la acestea? Dați-mi exemple din fiecare categorie.
Dez: Avem un slogan în videoclipul piesei Hello, cea de-a doua noastră piesă single, în al cărei videoclip apare scris “Omelette reinvented the weel”. Nimic nou sub soare, proiectul Omelette fiind unul ce aparține unui curent trecut, acel disco/synth-pop de tip anii 80.
Alin: “Omelette reinvented the weel”, dar i-a pus cauciucuri noi. Toată muzica, de la început și până acum, își are locul ei în prezent. Depinde cum te raportezi la ea și în ce context o aduci. Există genuri care merită conservate așa cum sunt, cum ar fi muzica populară, muzica tradițională veche, care inevitabil se regăsește și în mixuri de genuri. Personal, am să prefer tot timpul o trupă care încearcă ceva nou sau explorează zone mai puțin bătătorite, în locul unei trupe profesioniste de cover-uri care cântă “Rollin’ On a River”.
Alin, ai spus într-un interviu recent despre Omelette că inițial a fost „proiect de panaramă, muzică doar să ne simțim bine”. Ce este Omelette acum?
Alin: Da, Omelette a pornit dintr-o joacă, dintr-o nevoie de a nu ne lua atât de mult în serios și a face ceva simplu, direct și diferit de ce făcusem până atunci cu Jazzadezz. Am găsit în synthpop o zonă ofertantă, am vrut să facem lumea să danseze și să se simtă bine la concerte, am presărat și kitsch, autoironie dar și mesaje precum “Be Kind For Real”. Dacă în Jazzadezz totul era extrem de personal, Omelette ne dă o libertate aparte.
Dez, ești un fel de regină a ludicului, spune-mi, te rog, care este legătura dintre muzică și sex?
Poate că ritmul, habar nu am. Ritmul adună oamenii să-și sincronizeze bătăile inimii și-n ambele activități e ideal să se ajungă la un ritm comun.
Vali este clar că vizualul susține și pune în valoare muzică. Dacă ar fi posibil ca la imagine și sunet să poți adaugă componenta olfactivă, spune-mi ce miros și gust ar avea clipurile Omelette (de exemplu Kiss și Oh, baby!)?
Kissing este o piesă de noapte, afrodisiacă. Ar merge esențele de ulei de portocale, jasmin, lavanda. Iar Oh, baby e potrivită cu zilele însorite, nu foarte calde. Mar, lime, mentă.
Completați, vă rog, expresia: genul muzical este…
Alin: Un reper, o sursă de inspirație sau o limitare.
Vindeți-mi în cuvinte albumul de debut: With a Rose, With a Fire.
Dez: Treaba noastră a fost să facem muzică, vânzarea în cuvinte o fac mai bine alții.
Omelette își lansează primul album pe 17 octombrie la Control Club.