Doru Trăscău, The Mono Jacks: Am contestat regula lui „perfect”
După o vară petrecută preponderent în sala de repetiții și în studio, trupa The Mono Jacks este gata în sfârșit să prezinte publicului cel de-al doilea album de studio. Discul „Ușor distorsionat” este cel de-al doilea disc full-length The Mono Jacks și primul integral în limba română. “Piesele de pe album vorbesc despre o realitate, a noastră, a tuturor, pe care de cele mai multe ori însă o privim ușor distorsionat prin lentilele proprii”.
Cu această ocazie, Bogdan Șerban a pregătit un chesti@nar pentru Doru Trăscău, vocalul trupei.
foto: Cosmin Bumbuț
Bogdan Șerban: “Acum începe totul” – piesa ce deschide noul album – cum așa?
Doru Trăscău – The Mono Jacks: Nu ne-am gândit că va fi prima piesă de pe album atunci când eram în studio și lucram la ea. Pur și simplu, ne-a venit ideea natural când am făcut tracklist-ul. Ce-ar fi să înceapă așa acest album, și chiar se potrivește. Acum, aici, așa începe totul.
Ce este acum ușor distorsionat în viața voastră?
Să încercăm să înghesuim viața cumva în jurul muzicii. Am avut un program teribil din mai până acum și acest album a fost o adevărată provocare.
Există piese care n-au încăput pe albumul “Ușor distorsionat”? Ce se va întâmpla cu acestea?
Da, sunt piese care ne plac foarte, foarte mult, dar pentru că timpul a fost scurt, nu am apucat să le șlefuim și să le aducem la forma finală care să ne satisfacă. Fără doar și poate, vor fi pe următorul album.
“Unde ești?” – după mine highlight-ul albumului – este piesa ce iese din rutina stilistică The Mono Jacks. Este primul dialog, pe ritmuri space-rock, pe care îl ai cu divinitatea? Nevoia de a te “spovedi” este justificată de un eveniment din cotidian?
Să zicem că te întrebi într-o zi ceva ce s-au întrebat milioane de oameni înaintea ta: Care e sensul vieții? Brusc te trezești într-un dialog cu Dumnezeu care pe lângă faptul că iți vinde, fățiș, un concept deloc atrăgător, nici nu îți dă un răspuns până la final. Așa că la final întrebarea rămâne.
“1000 de da” – noul single – este suma regulilor ce vi s-au impus de lungul timpului?
Cred că setul acesta de reguli impuse a funcționat și funcționează în continuare, dar nu doar la noi. Consider că este o moștenire influențată cumva de toată zona asta est-europeană din care facem parte. „1000 de da” este cu siguranță un manifest pentru o altfel de abordare, o erupție de sentimente.
Totuși, care au fost regulile pe care le-ati contestat și care v-au ajutat, contestându-le, să evoluați?
Am contestat regula lui „perfect”. Sub mantra asta vizibilă sau invizibilă cred că am înfăptuit acest album. Asta nu înseamnă că nu am fost chițibușari, doar că ne-am dat voie să fim relaxați și asta ne-a ajutat să avem spor și să ducem la capăt tot ce ne-am propus.
Din perspectiva ta de părinte, crezi că ai ajuns să impui reguli copiilor tăi, reguli pe care în copilărie/adolescență tu nu le respectai?
Încerc cu adevărat să respect acasă spiritul și mesajul din „1000 de da”, nu știu sigur dacă îmi iese mereu. Aș fi ipocrit să spun că sunt perfect, dar cred cu tărie și știu că direcția în care mergem e cea mai bună.
Să facem un exercițiu de imaginație în zona de expertiza a ta: dacă The Mono Jacks ar fi numele unui un joc (de PC sau consolă), ce fel de joc ar fi?
Un joc open-world din perspectiva unui muzician care e în turneu cu formația și are tot felul de misiuni de făcut, toate în interacțiune cu colegii și managerul/PR-ul/sunetistul, evident, fiecare dintre ei cu character traits diferite. Câștigă cel care reușește să fie și rocker, și soț și tată, în același timp.
Completează propoziția: pentru un artist/muzician cel mai ușor este să…
…se bucure de muză, de actul creativ, de aplauze, de baia de mulțime, de complimente, de orice soi de confirmare. Cred că nu e artist care sa nu facă asta cu o ușurință debordantă.
