INTERVIU: AnySound: Incercam sa nu sunam in studio altfel decat putem suna LIVE

INTERVIU: AnySound: Incercam sa nu sunam in studio altfel decat putem suna LIVE

AnySound este o trupa de adolescenti de alt-rock si indie din Oradea, infiintata in septembrie 2011. Inca nu au lansat un album, dar urmeaza. “Daca ii auzi, zici ca sunt Jet de Romania. Sunt foarte entuziasmat cand aud de trupe de genul asta, pentru ca sunt un semn ca societatea noastra se insanatoseste” – Bogdan Serban

Bogdan Serban: Care este atuul pe care il are Oradea (nord-vestul tarii) fata de Bucuresti (sudul Romaniei) din perspectiva muzicala?

AnySound: Atuurile nu sunt multe si sunt legate mai ales de faptul ca mersul mai molcom al lucrurilor din vest, raportat la agitatia tipica sudului si multiculturalismul caracteristic zonei, lasa mai multa libertate creativitatii. Trupele din vest suna putin altfel, dar foarte diferit intre ele.

Sunteti o trupa din marea familie a rock-ului alternativ, cu o medie de varsta “frageda”(18-19 ani). Se mai poate schimba ceva in ecuatia sonora clasica: distors de 2-3 chitare, o voce si o toba? Ce? De ce?

17-21 going on 18-22 soon 🙂 Nu sunt multe lucruri care nu se pot face cu o chitara, dar asta nu inseamna ca nu experimentam. Incercam sa nu sunam in studio altfel decat putem suna LIVE. Pentru Hey!, ultimul nostru single, l-am inviat pe Charlie Chaplin. LIVE ne va fi mai dificil.

Pentru ca sunteti o trupa “nascuta” destul de recent, spuneti-mi cum v-ati descoperit nevoia de a compune/canta/crea muzica?

Uneori, cand esti pasionat de ceva, vrei sa faci pasul urmator si sa faci acel lucru. Noi suntem pasionati de muzica. 

 

 

Numiti persoanele care nu se vad/aud in piesele AnySound, dar care sprijina/ajuta/finanteaza trupa.

Familiile ne finanteaza, prietenii ne sunt cobai, producatorul Adam Whittaker ne rafineaza sound-ul in studio, managerul Alex Flora ne suporta, radiourile din Romania care difuzeaza muzica independenta ne difuzeaza. Le multumim tuturor!

Cine este cel mai mare critic al creatiilor voastre?

Managerul nostru. Alex Flora.

Care au fost cele mai inedite/surprinzatoare reactii pe care le-au avut cei care v-au ascultat/vazut muzica?

E placut cand observi ca oameni priceputi in ale muzicii devin brusc atenti la ce se intampla pe scena cand incepem sa cantam, fie ca sunt membri ai trupelor mai cunoscute care canta dupa noi, fie ca sunt oameni de radio sau sunetisti. Speram ca, pe masura ce vom deveni mai cunoscuti, sa surprindem cat mai multi oameni.

 Completati, va rog, propozitia: 

Nu ne plac muzicienii care … nu asculta Beatles.

 

 

Cand vine albumul de debut?

Albumul este inregistrat in cea mai mare parte, dar am decis sa il lansam piesa cu piesa. Piesele sunt foarte diferite si fiecare merita promovata cum se cuvine. Dupa ce lansam toate single-urile, le vom uni pe un album Best Of 🙂

Unde veti fi de gasit/ascultat/cumparat in perioada urmatoare?

Deocamdata, lucram in studio la piesele AnySound si la inca un proiect paralel foarte cool, dar ultrasecret. Evitam sa cantam foarte mult LIVE in perioada asta; incercam sa scoatem cat mai multe piese bune si sa ne promovam online cat putem pentru a ne face cunoscuti. Speram sa fie bine!

chesti@naru’ lui Bogdan Serban