Fundația Calea Victoriei | Curs online de educaţie vizuală: Cum privesc o imagine?

Fundația Calea Victoriei | Curs online de educaţie vizuală: Cum privesc o imagine?

Fundația Calea Victoriei: Lumea contemporană e ca o intersecţie între şosele cu multe benzi, care duc în toate direcţiile, cu suprapuneri şi viraje rapide. Imagini, sunete şi informaţii circulă într-o viteză uneori descurajantă. Cum ne putem descurca în mijlocul acestor intersecţii păstrându-ne discernământul şi claritatea?

Vă invit să găsim împreună rutele cele mai potrivite pentru a înţelege caracterul şi scopul diverselor tipuri de imagine, publicitară, documentară sau artistică.

Vom învăţa să privim şi să analizăm imaginile cu valoare artistică şi în acelaşi timp vom putea să apreciem şi să ordonăm celelalte imagini, de la afişele stradale, la idealurile de frumuseţe promovate în presă, trecând prin semnele din pliante sau cele de circulaţie rutieră.

1. Ce este o imagine?

Ne vom pune întrebări despre cum se creează, se pierd sau se deformează imaginile, de la propriile amintiri la fotografiile de familie, trecând prin detaliile universului lucrurilor la îndemână. Dacă toate imaginile sunt abstracte, atunci diferenţele între „Rondul de noapte” de Rembrandt şi „Pătratul negru” al lui Malevici sunt mai mici decât ne imaginam.

2. Imaginea artistică.

După ce identificăm caracterul şi scopul unei imagini, ne vom pune probleme în jurul imaginii artistice pentru a putea desluşi un posibil specific. Ne vor călăuzi lucrările lui Diego Velazquez, vedutele lui Canaletto şi fotografiile de reportaj.

3. Câte ceva despre realitate şi adevăr în artă.

Atunci când vedem ceva greu de crezut ne pişcăm de obraji; nu e realitatea vizibilă suficientă? Pornind de la cele mai vechi anecdote despre iluziile picturale vom ajunge în actualitate pentru a chestiona problematica realităţii prin intermediul picturilor lui Gerhard Richter, artist polimorf, intrigant şi obiectiv.

4. Istoria şi valorile artistice.

Lucrările de artă celebre nu s-au aflat toate dintotdeauna în centrul atenţiei. Unele au ieşit la lumină după sute de ani, în timp ce altele şi-au pierdut faima după o perioadă de succes. În această ultimă întâlnire vom revizita unele dintre cazurile cele mai interesante din istoria artei şi vom afla dacă există sau nu valori consecvente în artă, acompaniaţi de lucrări ale unor Leonardo, El Greco sau Renoir.

Lector: Sibi-Bogdan Teodorescu
Dată de începere: 20 iulie 2020; Oră de curs: 19:00
Număr de ateliere: 4; Frecvenţă zilnică: luni-joi; 20-23 iulie (o întâlnire are 2h)

Cost: 300 de lei (total pentru 4 întâlniri)

Info&plată: https://bit.ly/3gZ6BGY

Sursă foto: https://bit.ly/2UUveLr