Filmul documentar Robotelul de aur (RO) a castigat marele premiu la #DocuartFest4
Filmul documentar Roboțelul de aur, realizat de tinerii Mihai Dragolea și Radu Mocanu a câștigat duminică seara Marele Premiu al Festivalului de Film Documentar Românesc – Docuart Fest București, ediția 4.
Filmul o prezintă pe Steluța Duță, o boxeriță de 32 de ani, multiplă campioană europeană și mondială, se pregătește pentru ultimul mare campionat din cariera sa sportivă. Speră că acest ultim câștig îi va aduce lucrul pe care nu l-a avut niciodată, o casă. Steluța Duță a fost abandonată la naștere, a trăit o viață violentă, în derivă și disperare până la vârsta de 20 de ani, când a fost descoperită de antrenorul și părintele său adoptiv, Constantin Vocilaș.
“Un film trăiește atunci când este văzut într o sală de cinema. La Docuart, roboțelul a facut primi pasi. Mulțumim pentru selectionarea unui film independent și ne bucurăm că povestea Stelei Duță a primit acest premiu”, spun Mihai Dragolea si Radu Mocanu
Din juriu au făcut parte Cristian Tudor Popescu, Marian Crișan și Magda Mihăilescu.
“Marea plăcere pe care mi-o dă procesul de selecţie Docuart este cea a revelaţiei: într-o perioadă scurtă, am privelgiul să descopăr oameni şi drame în contexte ample, dacă nu copleşitoare. Cele mai bune dintre documentare îmi fac creierul şi inima să explodeze. Roboţelul de Aur este unul dintre ele. “Am plâns”, i-am spus Danielei Apostol, directorul festivalului Docuart. “Cine n-a plâns?” mi-a replicat ea.
Un documentar bun nu are nevoie doar de un personaj extraordinar. Are nevoie să-l înconjoare cu o lume particulară şi cu situaţii semnificative ca să-i scoată în evidenţă complexitatea. Mihai Dragolea şi Radu Mocanu au reuşit acest lucru, reamintindu-mi de ceea ce spunea managerul sportiv Cus D’Amato: “Boxul e o înfruntare a caracterului şi a iscusinţei. Boxerul cu cea mai puternică voinţă, hotărâre, dorinţă şi inteligenţă este cel mereu victorios.” Pentru că aici e vorba, întâi şi întâi, de enormă victorie – nu neapărat sportivă: filmul o urmăreşte timp de un an pe Steluţa Duţă în drumul ei spre o finala europeană, dar ne arată şi incredibila sa luptă – în mod clar câştigătoare- de a nu fi o victimă. O victorie mai mare, nu văd. Da, sună a clişeu cinematografic. Ba chiar film clasic de box (mai toate sunt despre izbăvirea prin sudoare&sânge prin upercturi înverşunate, exorcizatoare), un soi de Million Dollar Baby încrucişat cu Raging Bull sau, dacă vreţi, cu Somebody Up There Likes Me şi cu toate poveştile despre acest sport spuse vreodată. Doar că e pe bune. Pe Steluţa, necruţătoare în ring, stângace şi emotivă în afara lui, dar mai cursivă şi mai expresivă decât mulţi oameni şcoliţi, boxul a salvat-o. “Când eram la casa de copii”, mărturiseşte ea, “voiam două lucruri – să fac box sau să devin călugăriţă” şi brusc am sentimentul că mă aflu într-un film de Scoresese”, spune Anca Grădinariu despre film