Doina Revival, in premiera la Balkanik Festival

Doina Revival, in premiera la Balkanik Festival

În cadrul Balkanik Festival, ediția 2015, desfășurat în perioada 11 – 13 septembrie, la Grădina Uranus și The Ark din București, va avea loc premiera unui spectacol special semnat de Roots Revival, proiectul muzical inițiat de tânărul artist iranian Mehdi Aminian.

Spectacolul se numește “Doina Revival” și este conceput de fapt în jurul naturii improvizaționale a doinei, prin urmare va fi o reprezentație unică, doar în cadrul Balkanik Festival. Proiectul muzical aduce la un loc artiști din România, Iran și Spania, reușind să armonizeze doina cu percuția și instrumente tradiționale iraniene.

Pe scenă vor urca Maria Casandra Hauși – voce (România), cunoscută drept ambasadoare a doinei româneşti, artistul iranian Mehdi Aminian (voce, ney, sitar), inițiatorul proiectului muzical Roots Revival Romania, Marti Hosta – percuție (Spania), Iosua Galev – clape, pian (România), Zabih Vahid – kamancheh (Iran), alături de alți invitați.
Sunetele uitate ale Doinei din Maramureș sunt acum redescoperite și reinterpretate cu instrumente din alte culturi într-un mix experimental de improvizație unic. Doina, Horea din Maramureș, așa cum consemna și Bela Bartok în 1912, are “un colorit răsăritean, bogat ornamentată și interpretată în gen de improvizație”. Același tip melodic este bine cunoscut atât în Ucraina, Irak, Persia, cât și în vechea Românie.

Acest stil melodic fiind fără îndoială de origine perso-arabă, iată de ce această alăturare din proiectul “Doina Revival” nu este deloc întâmplatoare. Doinei nimic nu îi este străin. Aparținând genului liric, devine în cele din urmă un limbaj universal.

“Doina, cu adevărat este născută din suferința omului, însă frumusețea sa melodică dezvăluie un cântec de învingere a stării de tristețe, este un act de credință nestavilită, este un triumf al Binelui.”

Proiectul a fost demarat și din dorința de a demonstra că doina a fost înțeleasă și interpretată greșit de zeci de generații. Majoritatea au încadrat-o nejustifcat și nemeritat într-un șablon ieftin, într-un clișeu muzical de prost gust.

Doina nu este tristă, Doina nu se lamenteză, ea trăiește profund, este puternică, se mărturisește curajos, se exprimă liber, “toate le îndură, toate le suferă”, demn și onorabil. Nu are sunete prelungi interminabile și vibrato pe fiecare notă pentru ca interpretul să își arate așa-zisa virtuozitate. “Doina, cu adevărat este născută din suferința omului, însă frumusețea sa melodică dezvăluie un cântec de învingere a stării de tristețe, este un act de credință nestavilită, este un triumf al Binelui” spune Maria Casandra Hauși.

Instrumentele însuflețite de muzicieni vor dialoga și se vor mărturisi. Fără să dorească să “închidă” doina într-o formulă ritmică, artiștii promit să îi dezvăluie pulsul și vibrația, cu ajutorul iscusit al percuționistului.

Abonamentele la preț redus – 85 lei (valabile pentru 3 zile) sunt disponibile până pe 10 septembrie pe eventbook.ro și în rețeaua eventim.

Trupele confirmate care vor urca pe main stage la Grădina Uranus sunt:

Fanfare Ciocărlia (Romania)
Roots Revival Romania (cu Maria Casandra Hauși & Mehdi Aminian w. Guests)
Shantel & Bucovina Club Orkestar (Germania)
Kocani Orkestra (Macedonia)
Ivo Papasov & His Wedding Band (Bulgaria)
Kalyi Jag (Ungaria)
Lemon Bucket Orkestra (Canada)
Amsterdam Klezmer Band (Olanda)