Cum ne-am distrat anul acesta la Sziget Festival Budapest

Posted on August 21, 2013 by COOPerativa Urbana

Partener media – COOPerativa URBANĂ

Anul acesta, am ajuns pentru a doua oara pe Insula Libertatii, la Sziget Festival Budapest ( 5 – 12 august), si asta pentru ca in 2012, la aniversarea a 20 de ani de festival, ne-a placut atat de tare atmosfera de acolo, incat am trecut peste faptul ca aveam sa petrecem din nou 5 nopti la cort si 2 zile pe drum, in masina (e adevarat, nici intalnirea cu Blur, Franz Ferdinand si multe alte nume nu suna rau deloc).

Inceput ca un festival studentesc in 1993, Sziget are loc in fiecare inceput de August pe Insula Obuda din Budapesta, aflata in partea de nord a orasului. Festivalul a crescut de la 43.000 de spectatori, cat a avut in primul an, la un maxim de 390.000 in 2009, numarul mare de artisti internationali prezenti la festival, diversitatea lineup-ului si mai ales atmosfera de acolo facand din Sziget cel mai mare festival european din 2012.

 Am ajuns pe insula miercuri, in Ziua 1 de festival, ceea ce stiam de anul trecut ca este o greseala, pentru ca locurile bune de campat sunt deja ocupate in Ziua – 1 si Ziua 0, asa ca am fost din nou nevoiti sa cautam mai bine de o ora un loc cat de cat potrivit, ferit de nebunia de pe langa scenele principale, de soare si de multimea care ar fi putut sa calce corturile in picioare. Toata intarzierea asta s-a tradus in ratarea catorva concerte, pe Alex Clare si pe The Joy Formidable auzindu-i din departare, in timp ce montam corturile.

Am prins, totusi, ceva din Skunk Anansie, pe care ii ratasem la B’estfest si despre care am auzit numai lucruri bune, care mi s-au confirmat cand am vazut-o pe solista aruncandu-se in multime si pastrand o atitudine inedita pana la sfarsit. Concertul a fost urmat de o petrecere cu baloane, extrem de colorata si de bine venita, in timp ce-l asteptam pe Nick Cave sa preia scena principala. Si a venit, cu tot cu The Bad Seeds si cu prima piesa, recent lansata „We No Who U R”. Din pacate nu am rezistat chiar pana la finalul concertului, nu ca nu ne-ar fi placut, dar oboseala de pe drum si-a spus cuvantul pana la urma.

Ziua a doua a fost una extrem de fierbinte, si din cauza vremii dar si pentru ca Biffy Clyro au avut un concert incendiar (la propriu si la figurat). Am ajuns cu greu la concertul Reginei Spektor, programat pentru ora 16, la care am stat destul de departe de scena, intr-un colt in care am gasit ceva umbra, decor potrivit insa pentru muzica ei, pe care nu ma vad dansand in primul rand.

Am mai zabovit pe langa scena mare si la concertul Dizzee Rascal, pe care am ajuns sa-l vad a doua oara anul acesta, fara sa-mi fi propus asta. Are si el farmecul lui insa, caci ne-a pregatit bine pentru petrecerea cu moristi ce i-a urmat in fata scenei mari, si pentru main-eventul zilei, Biffy Clyro. Si la ei era tot a doua oara pe anul asta, si asteptarile erau mari, dupa concertul senzational de la Rock Im Park. Nu m-au dezamagit nici de data asta, reusind sa asigure unul dintre cele mai bune concerte din intreg festivalul, cu o atmosfera incredibila, piese bine alese si un entuziasm pe care nu l-am mai intalnit la niciun artist din lineup. Seara s-a terminat cu o reuniune romaneasca pe muzica Fanfarei Transilvania, care au salutat prezenta steagului romanesc in sala prin clasicul „As da zile de la mine” si strigarea „Bine baietii!”.Cu toate ca ne-am fi dorit o noapte buna de somn, care sa ne pregateasca pentru urmatoarele concerte, am avut parte de o surpriza neplacuta, cand am gasit corturile rascolite si a trebuit sa stam mai bine de 12 ore cu securitatea si politia din Budapesta, pentru ca am avut „norocul” de a-i intalni pe hoti in persoana. Totul s-a terminat pana la urma cu bine, dar o parte din aparatul foto Sony NEX5 (unul dintre obiective) a ramas in Ungaria, sau a ajuns in Slovacia, de unde veneau cei doi infractori.

Intamplarea din ziua precedenta ne-a facut sa ratam mare parte dintre concertele din a 3-a zi, printre care si Mystery Jets, pe care asteptam cu nerabdare sa-i revedem. Am ajuns pana la urma la evenimentul cel mai asteptat din intreg festivalul, concertul Blur, suficient de obositi incat sa nu ne bucuram asa cum trebuie de Albarn & co. Cu toate ca, pana la finalul concertului, am trecut si peste oboseala, si peste entuziastii care ne sareau in cap, si am avut parte de o prestatie incarcata de hituri ale anilor 90 – 2000. De la „Girls and Boys”, trecand prin „Out of Time” si sfarsind cu „Song 2”, toate piesele au sunat perfect!  

Am prins primele doua piese de la Editors si am fugit in backstage pentru interviu, unde i-am gasit pe Fratellis extrem de bine dispusi si de dornici sa stea de vorba cu oricine, incantati de public si de faptul ca fac ceea ce le place, „sing some rock and roll with your best friends”. Dupa ce aproape l-am daramat pe Mika in fuga spre Editors, de la care se auzea una din piesele mele preferate, „Smokers Outside The Hospital Doors”, am reusit sa prind si buna parte din concertul acestora, despre care pot spune doar ca abia astept sa-i revad, si poate de data asta sa nu mai ratez nicio piesa. La Mika, headlinerul inchipuit al zilei, am stat destul de in exterior, dar raman cu parerea ca momentul lui de glorie a fost atunci cand ne-a vizitat prima data in Romania, pe plaja de la Mamaia.Sambata era o alta zi mult asteptata, pentru ca pe scena urmau sa apara The Fratellis, una dintre trupele alaturi de care am crescut si pe care asteptam de mult sa-i vad, si Editors, la al caror concerte m-am uitat cu jind pana acum doar pe internet. Parca pentru a se recompensa pentru ziua ratata de vineri, lucrurile s-au aranjat in asa fel incat, inainte de inceperea concertului The Fratellis, am primit un telefon de la organizatori, care ne intrebau daca nu am vrea sa stam de vorba cu trupa, dupa concert. Am acceptat imediat, fara sa ma mai gandesc ca ii voi rata pe Editors, si am asteptat momentul bucurandu-ma de setlistul celor trei scotieni, incarcat, pe langa hituri de pe primele doua albume, si cu cinci piese noi, de pe „We Need Medicine”. 

Ultima zi a inceput cu un super concert al celor de la Franz Ferdinand, care, dupa mine, meritau sa inchida festivalul, in locul lui David Guetta, care le-a urmat pe scena. Cu toate ca au fost aproape sa nu cante, din cauza unei intoxicatii cu alune suferite de solist chiar inainte de concert, Franz Ferdinand au fost extrem de generosi si de energici, cantand multe piese noi, de pe minunatul „Right Thoughts, Right Words, Right Action”, care se lanseaza saptamana viitoare. Pentru a treia oara la Sziget, baietii s-au declarat extrem de incantati de public, Kapranos spunand ca devine mai bun de la an la an. Dupa ei, am alergat sa-i prindem pe australieniii de la Empire of The Sun, care au livrat un spectactol incarcat de costume si de proiectii video impresionante, care au mers de minune cu piese ca „Walking on a Dream” si mai proaspatul „Alive”, pe care multimea a innebunit. 

Ne-a parut rau ca i-am ratat pe ceilalti australieni care cantau aproximativ in acelasi timp, Tame Impala, la care am auzit ca s-a strigat de zor “Fuck David Guetta! Fuck David Guetta!”, un lucru potrivit, dat fiind ca „showul” de final a fost usor spre penibil, cu un Guetta care parea ca doar da play la cateva hituri de mainstream, singura lui interventie fiind sa lase volumul jos in cateva randuri, momente cand multimea ar fi trebuit, dupa asteptarile lui, sa cante si sa urle. Lucru care, ei bine, nu prea s-a intamplat, ajutand foarte tare la atingerea unui nivel de penibil si mai ridicat. Artificiile totusi, au fost frumoase!

Cei 362.000 de iubitori de muzica si de distractie prezenti anul acesta pe insula, printre care ne-am numarat si noi, au avut parte de o organizare fata de care poti gasi foarte putine de reprosat, care a luptat cu caldura, cu furtuna si cu probleme de line-up si a reusit sa livreze inca un an de diversitate publicului international.

GALERIE FOTO – Alexandru Anghel w. Sony NEX-5