CORNEL LAZIA: „Cel mai bun mod de a crea este de a realiza un mediu propice pentru apariția surprizelor pe care să le imortalizăm exploatându-le creativ”
De peste 25 de ani, fotograful Cornel Lazia surprinde în imagini locuri, oameni și momente. Fotografiile sale pentru reviste românești (Bravo, Harper`s Bazaar, Cosmopolitan, Elle etc) și internaționale au fost extrem de apreciate. Absolvent UNATC și doctorand în film și media la aceeași universitate, a explorat zonele de producție de videoclip și fotografie, și-a creat un nume în fotografia de tip portret și fashion, dar s-a aplecat și asupra fotografiei de artă. Pentru că îi plac priveliștile generoase, văzute de la înălțime, a fotografiat deja de pe majoritatea clădirilor înalte din București și nu numai. Atelierul de peisaj urban/ Rooftops care se desfășoară între 6-7 noiembrie sub umbrela Walk & Shoot este cel mai longeviv al seriei și oferă tuturor participanților interesați ocazia a de învăța și exersa modalități de a face fotografie de calitate la înălțime.
Aflăm de la Cornel Lazia cum a apărut acest atelier interesant, ce experiențe oferă, dar și ce ar trebui să avem în vedere când vine vorba despre fotografie și educația vizuală.
De la pasiunea pentru fotografie la acoperișuri. Experiențe
La un moment dat, echipa Walk & Shoot a venit cu propunerea de a organiza un atelier împreună cu ei. Inițial eram destul de sceptic în privința formatului și a modului în care mă pot eu adapta la acesta. Cu toate acestea, am fost atras de echipă, de pasiunea pe care ei o pun în tot ce fac precum și de spontaneitatea și naturalețea workshop-urilor. Am încercat să văd cum pot veni și eu cu o idee de workshop care să „rimeze” cu acest vibe și cum pasiunea rimează cel mai bine cu… pasiunea și datorită faptului că eram proaspăt sosit dintr-una dintre „expedițiile” mele de la New York (unde căutam obsesiv accesul pe clădiri înalte pentru a fotografia), m-am gândit că ar fi ceva ce mi-ar plăcea să fac și în București și că aș putea să transmit această pasiune și altora.
La prima vedere, este o idee contra-intuitivă, având în vedere că Bucureștiul nu este neapărat un oraș atât de dezvoltat pe verticală, dar la o analiză mai atentă… dimensiunea nu este relevantă, ci mai mult contează ce este în jur, iar Bucureștiul are foarte mult de arătat celor ce sunt dispuși să îl descopere. Perspectiva unui București văzut de sus face uneori ca spectacolul să fie mai nuanțat decât panoramele altor orașe, eclectismul acestuia căpătând deseori dimensiuni epice.
Evoluția atelierului este greu de definit, având în vedere că încercăm să îl ținem într-o formă cât mai „fluidă” în care să avem la fiecare workshop cât mai multe clădiri noi, premise noi (legate de timp al zilei, anotimp etc). Teoretic, un pasionat ar putea să vină la fiecare dintre aceste ateliere și să aibă parte continuu de noutăți. Chiar și actuală criză sanitară ne-a adus mai aproape de esența formatului, respectiv dacă înainte încercăm să acoperim turul și cu deplasări cu microbuzul sau mașinile puse la dispoziție de organizatori, acum ne deplasăm între locații pe jos. Această abordare aduce în fațaa participanților un dialog activ între un București văzut de la nivelul străzii și același oraș văzut de sus. Combinarea acestor două perspective atât de diferite cred că duce la o juxtapunere ce oferă participanților un context creativ deosebit. Pe tot parcursul turului încerc ca prin diverse sfaturi și exerciții să catalizez acest context pentru o explorare vizuală cât mai personală a orașului de către participanți.
Experiențe specifice sunt prea multe că să le povestesc aici… dar pot da ca exemplu diverse moment:, o primă zăpadă/ viscol, numeroase apusuri, într-un anume format am avut parte și de un apus și un răsărit în aceeași locație etc
Ele nu sună foarte spectaculos, dar dacă adăugăm locația și „altitudinea”, totul devine altfel. De multe ori și experiența accesului la respectiva locație este creatoare de emoție și aventură (desigur, e vorba de o aventură vizuală) – locațiile sunt safe și organizatorii se asigură ca participanții să aibă un grad cât mai mare de siguranță.
Ce te uimește în continuare la fotografie
Emoția pe care o produce sub atâtea forme de expresie și faptul că poate avea puterea de a produce reacții neașteptate privitorului. De multe ori îmi place să mă autointitulez „image wrangler” ceea ce s-ar putea traduce ca îmblânzitor de imagini. Fotografiile, ca și alte forme de captare a imaginilor, sunt asemenea unor animale sălbatice, ce pot deveni de multe ori imprevizibile. Să ne înțelegem bine… nu sunt un mare fan al dresajului, ci cred mai degrabă într-o simbioză între imagini, emoțiile noastre și intențiile noastre creative. Deci pregătirea noastră ne aduce mai aproape de înțelegerea modurilor în care să ne exprimăm vizual, dar oricât de bine am pregăti tot, surprizele apar constant. Cel mai bun mod de a crea este de a realiza un mediu propice pentru apariția surprizelor pe care să le imortalizăm exploatându-le creativ (și uite așa am definit esența credo-ului meu fotografic și nu numai).
Planul de fotografie, cu reușite și nereușite
După ce am scris mai sus e clar că nu prea am toate planurile puse la punct niciodată.
De multe ori mă bucur când reușesc să mă surprind pe mine și să descopăr valențele nebănuite ale unei imagini produse de mine, valențe care duc la o „imersiune” creativă prin vizualizarea propriilor mele imagini.
Ce nu reușim să surprindem… aici este o altă poveste…
În fotografie, foarte mult din puterea de expresie a acesteia vine din ce alegi să omiți din cadru. Ce alegi să lași în afara cadrului este la fel de important, dacă nu chiar mai important de multe ori. La fel și în contextul independent de voința noastră – ce nu reușim să surprindem va defini ulterior evoluția noastră vizuală.
Deci nu am să încep să enumăr ce nu am putut surprinde, prefer să vă las să ghiciți aceste omisiuni conștiente sau subconștiente, prin intermediul momentelor pe care am reușit să le surprind (mă găsiți și pe Instagram: @kornel27)
Cele mai fascinante experiențe de fotografie de la înălțime din România și din străinătate
Din străinătate a fost prima mea vizită pe Empire State Building la New York, iarna… înainte de o ninsoare; din cauza frigului și prognozei era foarte puțină lume pe platforma exterioară de la etajul 89 și, pornind de la nivelul străzii și ajungând sus, am dat de o liniște aproape mistică (ca într-un fel de ritual); nu am să uit niciodată faptul că în depărtare se vedea un fel de nor (cluster) de luminițe roșii care erau aeronave ce așteptau să aterizeze.
Din țară, cred că momentul în care am urcat la Crucea de pe Caraiman a fost highlight-ul… o senzație greu de exprimat în cuvinte, de la drumul până acolo și senzația pe care am avut-o atunci când eram în brațele laterale ale crucii… totul a fost wow.
Iar din București este din ce în ce mai greu de ales o experiență anume. Cred că cea mai interesantă, datorată și faptului că nu mai am acces acolo, a fost o prospecție în una din noile clădiri de birouri de lângă pasajul Basarab, un view aproape perfect și foarte spectaculos ce nu mai poate fi repetat – nu numai din cauza imposibilității accesului dar mai ales pentru că peisajul nu mai este același.
Ca senzații, totuși cea mai intensă experiență rămâne prima urcare pe turnul de apă transformat în galerie ce se află undeva în Pantelimon, turn ce a fost și cred că va mai fi una dintre locațiile constant prezente în tururile noastre.
De multe ori unicitatea locației dă o anume fascinație a momentului, irepetabil. Bucureștiul, la fel ca alte metropole, se transformă continuu, chiar dacă o face într-un alt ritm și fel.
Bucureștiul din fotografiile personale. Favoritele și poveștile lor
Delta Văcărești este una dintre locațiile favorite, parcul Bordei și Herăstrău (îmi place foarte mult cum se vede Pipera în juxtapunere pe malul lacului). Iar dintre locațiile de la înălțime unul din punctele mele favorite de observație este Arcul de Triumf care este vizitabil gratuit și din care Bucureștiul pare un oraș invadat de vegetație.
Criteriile de evaluare ale unei fotografii, aplicate pentru feedback-ul cursanților
Cred că fiecare dintre noi știe, în sinea sa, când realizează o imagine bună, care impresionează și emoționează. Cu toate acestea, mediul și diversele clișee prezente în jur și dorința de a ne integra și a satisface diverse criterii duce la pierderea acestui instinct.
Cred că principalul criteriu este ca imaginea să trezească ceva în noi, precum și în autorul său. Nu există imagini bune și imagini proaste, există imagini interesante și imagini mai puțin interesante. Apreciez și caut originalitatea, emoția, autenticitatea în fotografii și nu numai. Sună destul de complicat și general, dar cu imaginile în față e mult mai simplu.
Experiențele de învățare esențiale
Una dintre lecțiile esențiale este să putem să primim critici și să le putem trece prin filtrele experienței personale și ale experienței căpătate prin educația vizuală. Experiențele din care am învățat cel mai mult au fost cele prin care am ieșit din zonele cunoscute și cele în care am aplicat modalități noi de explorare a unor situații și subiecte familiare.
Abordarea ideală a educației vizuale și beneficiile acesteia în dezvoltarea fiecăruia și înțelegerea spațiilor și a contextelor
Educația vizuală în școli este un subiect mult prea larg. Totuși, pe scurt, cred că este important ca aceasta să fie începută de la cele mai fragede vârste. În momentul actual trăim într-o societate în care imaginea mișcată sau statică stă la baza comunicării.
Dacă în cazul generațiilor anterioare lectura, exprimarea prin intermediul scrisului precum și participarea la diverse evenimente culturale erau elemente centrale ale universului nostru cultural, în momentul de față generațiile actuale se exprimă aproape preponderent prin intermediul imaginilor produse de autori sau produse de alții și folosite ca elemente ale discursului personal al acestora. Această schimbare s-a petrecut în doar câteva decenii devenind o tendința din ce în ce mai accentuată și nu a lăsat prea mult loc pentru adaptarea discursului pedagogic. În acest moment, cred că există riscul ca avansul tehnic să fie cu mult înaintea maturizării modalităților de expresie, această situație ducând la apariția unor clișee și la propagarea mimetică a acestora, propagare ce poate duce la o descurajare a exprimării originale și personale prin limbajul vizual. Rolul educației în domeniu îl constituie ghidarea tinerilor în găsirea unor modalități proprii personale și autentice de expresie care, în final, ar putea fi cheia dezvoltării unui limbaj vizual coerent.
Lucruri pe care ar trebui să le știm cu toții despre fotografie în general și despre arta fotografică în special
- Ca în orice alt proces artistic, cred că fotografia trebuie să genereze întrebări la care privitorul să găsească propriile sale răspunsuri.
- „Accidentele” fericite sau nefericite se întâmplă des, sunt parte din proces și de multe ori ele sunt cele care adaugă valoare imaginilor.
- Fotografia este mai mult despre viziune decât despre tehnică.
- Orizonturile sunt infinite, mai ales de la înălțime…
