#cronicadeconcert: Cel mai mare concert mic de anul asta: The Boxer Rebellion
Cel mai mare concert mic de anul asta a fost The Boxer Rebellion. Pe care probabil că l-ați ratat, pentru că The Boxer Rebellion nu-s la fel de cool ca Chet Faker. Păcat, meritau mai mult public și merită să mai vină pe la noi, poate data viitoare le acordăm atenția cuvenită. Eu m-am bucurat să-i văd din întâmplare de două ori într-o lună și trebuie să recunosc că acum un an și ceva, când am început să difuzăm Diamonds în Logout nu-mi făceam prea mari speranțe în acest sens. S-au purtat la fel de frumos cu publicul român ca și cu cel de la Londra, admirabil aș zice; sunetul în fața scenei n-a fost dintre cele mai bune, dar odată ce te-ndepărtai puțin se îndrepta rapid situația, n-am să insist. Mi-ar fi plăcut un Always acustic, mi-am făcut o nouă prietenă veche– piesa Promises și m-am bucurat că am lămurit misterul din versurile de la Diamonds, în favoarea mea: nu e cum scrie pe internet, „I’m no good next to diamonds / When I’m too close to start to fade”, ci e cum mi se pare infinit mai frumos și firesc și cum am auzit de la început, „I’m no good next to diamonds / When I’m too close they start to fade”. Internetul n-are mereu dreptate.