Capharnaüm – Speranță și haos sau filmul care te dă cu capul de toți pereții

Capharnaüm – Speranță și haos sau filmul care te dă cu capul de toți pereții

La ieșirea din Cinemateca Union, îl salut cu ochii șiroaie pe domnul portar, care mă știe deja, la cât de des merg la filme aici. Domnul portar, un bătrânel simpatic și cald, îmi zâmbește amar și mă întreabă cu o voce joasă, parcă n-ar vrea să mă deranjeze, dar simte că eu îi voi da dreptate:
Nu-i așa că toată lumea ar trebui să vadă filmul ăsta, domnișoară? Nu-i așa?
Eu dau din cap afirmativ, pentru că nu sunt în stare să vorbesc, deja îmi simt nodul din gât și ies val-vârtej afară. Am nevoie de aer, am nevoie să respir, am nevoie să mă cert cu Dumnezeu, am nevoie de libertatea furată de filmul #Capharnaüm – Speranță și haos, de Nadine Labaki și distribuit în România de Independența Film.
 
Filmul ăsta te sugrumă de-a dreptul, te dă cu capul de toți pereții; e atât de puternic, dar atât de puternic, te lovește atât de puternic în moalele capului, încât eu am ajuns cu o migrenă îngrozitoare acasă. Am luat-o pe jos pe Calea Victoriei, plângând în hohote, descârcându-mi durerea din suflet, în timp ce oamenii din fața mea, din spatele meu, din dreapta mea, din stânga mea, se bucurau senini și fără griji de o seară frumoasă de primăvară.
 
Dacă aș avea o baghetă magică, aș face cumva ca toți oamenii de pe planetă să vadă filmul ăsta, avea dreptate domnul portar, n-am niciun un dubiu.
Dar nu pot decât să vi-l recomand din tot sufletul meu mare de moldoveancă cu gura mare, care acum e mută, noroc că are degete și poate tasta printre lacrimi, și să vă spun că dacă mergeți să îl vedeți și nu o să îi placă cuiva, îi dau eu înzecit banii de bilet înapoi.
 
Poate nu toată lumea o să plângă în hohote ca mine, fiindcă eu empatizez de felul meu și cu o floare ruptă brusc din pământ, dar dacă există cineva care nu va ieși cu sufletul pungă din sala de cinema, înseamnă că a ajuns din greșeală la alt film. Nu vă dau alte detalii, vă spun doar că filmul e inspirat din viața reală, că actorii nu sunt actori profesioniști, iar puștiul care are rolul principal și de care eu m-am îndrăgostit pe viață este refugiat sirian, pe care îl cheamă Zain și în film, și în viața reală.
 
Altfel, știu eu de ce nu-mi plac filmele care câștigă Oscar-urile, precum a câștigat Roma la categoria film străin, un film despre nimic, în loc să câștige Capernaum, care e un film despre tot ce înseamnă viață, de la naștere până la moarte și-napoi.
Dar a luat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Cannes din mai 2018 și pentru un om care e anti-filme comerciale și anti-Oscar e suficient.