bookaholic: 10 carti pe care le citesti cu nod in gat si cu un gol in stomac
via bookaholic.ro: “M-am tot gândit cum aș putea numi cărțile astea. Fucked up suna cel mai natural. Sau disturbed. Oricât de mult m-am chinuit să găsesc un termen în română, nimic nu părea să le cuprindă în toată splendoarea lor dubioasă. Dar e de bine. E vorba de cărți care te cam șochează, greu de digerat, interesante, provocatoare, care-ți pun un nod în gât și-ți dau un gol în stomac. Stomac care-ți chiar trebuie când le citești” – Cristina Foarfă.
Pianista – Elfriede Jelinek – e ceva aproape suav când te gândești la o profesoară de pian. Nu și la Jelinek. Prima dată am văzut filmul lui Haneke, un regizor care știe foarte bine să pună dubiosul pe ecran. Așa că aveam deja imaginile formate în cap când am citit cartea, genul ăla de text care-ți pune la grea încercare imaginația vizuală și nu numai. Erika are multe frustrări la activ, parte din ele datorate unei relații ciudate de dependență față de mama ei tiranică. Îi place să meargă la show-uri erotice, e sado-maso și voyeuristă. Dincolo de asta însă, miza cărții lui Jelinek e în altă parte, într-o zonă psihologică tenebroasă care ție, ca cititor, îți dă mai mulți fiori ca automutilarea personajului.
Povestea lui O – Pauline O Reage – cartea asta se citește cu noduri în gât, cu pauze, cu enervări și cu o atracție-respingere față de ce scrie acolo. Cronica o aveți aici. Pe scurt, O intră, pentru iubitul ei, într-un soi de cult sexual unde, într-un castel, femeile sunt umilite în cele mai oribile moduri. Partea care te amețește cel mai mult la Povestea lui O e limbajul – nici un cuvânt vulgar, toate bizareriile sexuale sunt descrise calm, într-un limbaj elegant, aproape poetic. Brrr!
Prânzul dezgolit – William Burroughs – cam cum arată ceva ce-ar scrie cineva super spart pe droguri? Păi cam așa. Naked Lunch nu poate fi acuzată de coerență sau de fir narativ, în schimb e plină de imagini puternice, ca un fel de puzzle halucinant în care cele mai diverse lucruri se amestecă într-o chestie cu sens propriu. Sau fără. Sau cu. Nu-mi dau seama. Uite un documentar cu Burroughs.
Portocala mecanică – Anthony Burgess – mama și tatăl cărților fucked up dar foarte deștepte, interesante și extrem de provocatoare, Portocala Mecanică are de toate, de la violență la droguri și de la sex la crimă. Dar cum le are! Personajele, în special Alex, sunt fascinante în cruzimea lor și-n viziunea despre viață și libertate. E tipul ăla de text (și filmul lui Kubrick nu e cu nimic mai prejos) care-ți dă fiori pe șira spinării dar, mai ales, te lasă cu multe, foarte multe, întrebări.
Piercing – Ryu Murakami – aș fi putut alege orice de Ryu, toate poartă bine mersi etichetele de fucked up, dubioase, disturbed, sick și ce mai vreți voi. Mă opresc asupra Piercing-ului din simplul motiv că e ultima pe care am citit-o dar care, ghinion, mi-a plăcut cel mai puțin. Ba chiar spre deloc. Și asta n-are legătură neapărat cu subiectul (un tip vrea să omoare o prostituată pentru a scăpa de obsesia de a-și omorî copilul) ci cu felul în care e scrisă – cu toate motivațiile transparente (traume din copilărie explicate pe de-a-ntregul), previzibilă, cu voci deloc credibile, cu schimbări artificiale de registru și fără pic de tensiune, în ciuda subiectului teoretic provocator. Fail. Mult mai bune la fel de dubioasele Audiția sau Ecstasy.
Hârtiile Masculului – Silviu Gherman – O ciudățenie maximă, greu de digerat pentru stomacurile mai sensibile, Hârtiile lui Silviu Gherman e un fel de SF, un fel de distopie în care femeile conduc lumea și, implicit, pe bărbați. Doar că oamenii nu-s chiar așa cum îi știm noi, apar și tot felul de alte ființe scârboase (vezi burbacii) iar relațiile dintre ei (sau ele) sunt cel puțin fucked up. Puneți peste asta o doză imensă de ironie și rezultă o carte delicios de dubioasă.
continuarea pe bookaholic