Balerina, lungmetrajul de debut al belgianului Lukas Dhonte, este despre noi

Balerina, lungmetrajul de debut al belgianului Lukas Dhonte, este despre noi

Filmul Girl (Balerina), lungmetrajul de debut al belgianului Lukas Dhonte (27 ani), este despre noi toți, chiar dacă poate la prima vedere nu ne recunoaștem în Lara, pentru că problemele ei sunt legate de corpul ei de băiat și de ambiția de a deveni balerină, ambele producându-i dureri cumplite.
Da, știu, nu par a fi probleme care să ne fi măcinat pe noi, dar cu siguranță, în adolescență ne-au măcinat și pe noi alte o mie de probleme pe zi și am fost cei mai neînțeleși oameni de pe pământ. Girl/Balerina e un film (după o poveste reală) care ar trebui să ne facă pe toți mai toleranți cu cei din jurul nostru, mai ales cu persoanele gay și transexuale, iar dacă atunci din ieși din sală nu te întrebi cum ar fi fost să fii tu în locul Larei sau în locul tatălui ei, înseamnă că te-ai dus degeaba la film, mai bine stăteai acasă. Și da, persoanele gay și transexuale sunt persoane la fel de normale ca mine, ca tine, ca noi toți. Parol că nu mănâncă oameni. 

Girl/Balerina e de văzut și de digerat cu mintea deschisă, ca la psiholog.

Girl/Balerina a obținut în luna ianuarie o serie de nominalizări la unele dintre cele mai importante Premii Europene: Premiile Academiei César și Premiile Magritte. Balerina va intra în cinematografe în București și în ţară începând cu 15 februarie 2019, fiind distribuit de Voodoo Films.

După debutul din mai, anul trecut, de la Festivalul de la Cannes, filmul Dhont a devenit o senzație pentru vestul Europei și un hit internațional, fiind foarte bine primit de critica de specialitate. BBC îi oferă cinci stele, considerându-l „important și plin de umanitate”, „subtil, fără întorsături de situație șocante sau discursuri mărețe și cu un protagonist blând, interpretat magistral de Victor Polster”. Aceste calități au transformat povestea Larei, născută în corp de băiat, care-și dorește cu ardoare să devină balerină, „ într-un coming-of-age trans dramatic, empatic și puternic” (Indiewire) și i-au adus regizorului patru trofee importante pe croazetă: Premiul Caméra d’Or, Premiul FIPRESCI și Premiul pentru Cea mai bună interpretare Un Certain Regard și Premiul Queer Palme.

Lukas Dhont și-a inspirat povestea din cazul real al dansatoarei Nora Monsecour, iar proiectul inițiat ca un documentar, a devenit o ficțiune, pornită din „nevoia de a spune ceva despre felul în care noi percepem genul, despre feminin și masculin; dar cel mai important, despre (…) cineva, care alege să-și asume cu adevărat destinul la vârsta de 15 ani, o căutare care pentru unii durează o viață,” afirmă regizorul.

La începutul lunii ianuarie, filmul își începea călătoria peste ocean, către două dintre cele mai importante premii ale industriei cinematografice, fiind propus la Oscar și nominalizat la Globurile de Aur în categoria Cel mai bun film străin alături de Cold War (Pawel Pawlikowski), Capharnaüm (Nadine Labaki) și Shoplifters (Hirokazu Kore-eda). Balerina se află și printre nominalizații Academiei Franceze la Premiile César la categoria Cel mai bun film străin. Ceremonia de decernare a premiilor franceze va avea loc pe 22 februarie.

Filmul a adunat nu mai puțin de 9 nominalizări la Premiile Magritte prezentate de Academia André Delvaux din Belgia. Premiile sunt considerate a fi versiunea belgiană a Oscarurilor.

Sinopsis: Lara este o tânără de 15 ani cu o voință puternică și complet dedicată visului de a deveni balerină. Cu sprijinul tatălui ei, se aruncă într-o căutare a absolutului la o școală nouă. Frustrările de adolescent ale Larei și nerăbdarea ei sunt amplificate pe măsură ce realizează că trupul ei nu se mulează atât de ușor pe disciplina strictă a baletului deoarece a fost născută băiat.

Nerecomandat persoanelor sub 15 ani.

Filmul e în cinema din 15 februarie.

Programul îl găsiți pe Voodoo Films.