ARGATU: În opinia mea, în acest moment, norocul este cam departe de această țară, dar să nu ne pierdem speranța

ARGATU: În opinia mea, în acest moment, norocul este cam departe de această țară, dar să nu ne pierdem speranța

Andrei Argatu, caci da, asta e numele lui real si intreg, taman ce implineste azi, de Ziua Nationala a Romaniei, 19 ani. E inca elev la liceu, in Falticeni, si in septembrie a scos primul lui album – ARGATU’ – sub colectia CULESE DIN CARTIER Subcarpati, ce poate fi descarcat, gratuit, de pe www.subcarpati.com. Spune ca nu va face o cariera din muzica, dar nici nu o va abandona. Pe ea, muzica, in general; pe el, folclorul, in special. (Cristina Hurdubaia)

Incep cu intrebarea clasica: De unde dragostea pentru folclor?

Dragostea pentru folclor a inceput in momentul in care strabunicul meu mi-a cantat la fluier pe un camp inverzit cand aveam grija de o vacuta la tara. Parca acel sunet, care iesea dintr-un instrument ce pare(a) aproape “neinsemnat” la prima vedere, a cuprins tot campul, iar animalele care erau atunci la pascut au ridicat capul si parca “ascultau”. Si nu glumesc, chiar asa a fost.

Ce reprezinta folclorul pentru tine?

As putea raspunde intr-un singur cuvant, atat pentru mine cat si pentru restul: PE NOI, romanii.

Cam ce vrei sa te faci cand o sa cresti mare? 

Sper sa ajung medic stomatolog. Asta mi-am dorit dintotdeauna. Momentan, am ajuns in clasa a-12-a, deci, asta inseamna ca nu mai am mult pana la testul pentru viitorul meu. Cu siguranta, cariera mea pe viitor nu va include muzica. Dar va ramane un hobby frumos, la care nu voi renunta niciodata.

 Cum ai ajuns la colaborarea cu Subcarpati?

Prin intermediul unui amic din Suceava care mi-a ascultat muzica si mi-a sugerat sa incerc ceva cu ei. Albumul acesta reprezinta oportunitatea de a-mi face auzita munca in toata Romania. Ca mesaj, se intelege de la sine: folclorul romanesc nu a murit!

Te-ai gandit sa sustii concerte cu albumul ARGATU’? 

Da, m-am gandit sa sustin niste concerte, dar nu prea stiu sincer sa spun cam cum vin acestea organizate. Stiu poate pare amuzant pentru unii, dar asta este adevarul pentru un pusti de 19 ani ca mine.

Or sa mai fie si alte albume?

Pe viitor, cand o sa am timp liber la dispozitie, nici nu se pune problema ca ar fi altfel. Voi continua sa incerc sa mai scot si alte albume. Cum a mai zis, la muzica nu voi renunta niciodata, va ramane un hobby.

Cum te privesc acum, dupa lansare acestui album la doar 18 ani, prietenii, colegii, vecinii, oamenii din oras? Ti s-a dus buhul pe acolo, avand in vedere ca e un oras mic?

Sincer, nu stiu. Unii dintre ei m-au felicitat pentru ce am facut. Inainte, compuneam muzica, adica scoteam o piesa, le-o trimiteam prietenilor pe Yahoo Messenger, pentru ca doream si eu cateva pareri. Daca suna bine, daca suna rau … Unii dintre ei presupun si chiar ii cred cand spun ca au ascultat respectiva compozitie, altii, nu stiu, cam 70%, imi raspundeau in 3 secunde cu “foarte tare. Tine-o tot asa”. Asa mi-am dat seama ca lumea NU are timp sa ma asculte si pe mine putin. Nu doresc nimic altceva decat o simpla parere, cu bune maniere si sinceritate deplina.

Ai o piesa lansata deja la Radio Guerrilla, pe “numele ei” FARA NOROC IN ROMANIA. Pai, de ce fara noroc? Asa gandeste un tanar care nici n-a terminat liceul?

Cand am terminat de facut piesa si am ascultat-o de repetate ori, intr-un final, i-am gasit numele perfect. Fara Noroc in Romania. In momentul actual, norocul este cam departe de aceasta tara, in opinia mea, avand in vedere situatia prin care trecem. Dar sa nu ne pierdem speranta. Plus ca norocul trebuie sa ni-l facem singuri, nu sa il asteptam din partea altora.

Totusi, vrei sa ramai acolo, in Falticeni, sau sa pleci? Si daca ai pleca, unde si, mai ales, de ce?

De plecat, nu stiu ce sa zic. Facultatea pe care doresc sa o urmez si sa o fac se afla in Iasi. De ce Iasi si nu Cluj, Bucuresti, etc? Mi se pare ca la Iasi dau intr-un al doilea Falticeni, ca sa zic asa. Multi prieteni de-ai mei studiaza acolo. M-as obisnui rapid cu orasul. Plus ca m-as simti ca acasa, numai ca in Iasi dispui de mai multe lucruri cu care sa iti ocupi timpul.

Mai departe oi vedea.

_______________________________________________________________________________________________

Bean: Abia asteptam sa descoperim oameni noi, gata sa scoata underground-ul din folclor, precum Argatu

BEAN – “Un prieten de-al lui mi-a dat cateva piese Argatubeats pe Facebook. Mi-au placut foarte mult, am ascultat tot albumul pana la capat si mi-am dat seama ca mai vreau sa-l ascult o data. M-am gandit ca e pacat sa nu auda lumea de piesele astea si apoi am zis ca e o idee buna sa incepem sa lansam albume individuale “Culese din cartier”. Si asa incepe seria, cu Argatu’. Se mai pregatesc Esqu din Bacau si Georgiana Manaila din Bucuresti. Ei vor scoate, de asemenea, cate un album individual in viitor. Abia asteptam sa descoperim oameni noi, gata sa scoata underground-ul din folclor, precum Argatu. O sa treaca niste ani si o sa se stranga o colectie frumusica. Albumul lui Argatu’ e fresh. Are mix-ul lui personalizat, medii multe, bass specific. Are sampling inedit, combinatii inedite. Imi place cum iese din zona de instrumentale hip hop doar cu cateva elemente. Lui Argatu ii plac rap-ul, muzica electronica, dub-ul, dance hall-ul. Se vede ca a trecut prin multe stiluri ca sa aiba asemenea skilluri, chiar si prin zona de techno – dance floor. Suna si nou, si vechi, in acelasi timp. ARGATU’ este primul material “Culese din cartier”, facut de un singur producator (Argatu‘). Dar este primul dintr-o serie. Urmeaza al doilea, la anul. BIG UP!