Cum a fost la Arctic Monkeys Live? Fa-bu-los!
E o diferenta mare intre un concert la care mergi pentru ca stii doua-trei piese si un concert in care stii si iti place tot setlistul. In cel din urma caz, in primul rand, o sa ti se para ca totul se termina mult prea repede, chiar daca se canta 21 de piese! Si cam atat legat de aspectele negative de la un concert Arctic Monkeys. Sa ajungi cu mai bine de trei ore inainte de eveniment si sa dai peste o multime de oameni care asteapta intrarea e semn bun, mai ales pentru organizatori. Sa te pui la coada si in nici o ora sa se formeze in spatele tau o alta coada, al carui capat sa nu-l mai poti vedea, e putin de speriat, dar odata ce s-au deschis portile, accesul s-a facut in cel mai civilizat mod posibil, cu toate ca imediat ce treceai de securitate incepea cursa spre locurile bune, aproape de scena, pe care le-am prins, tanjind totusi dupa locurile „in picioare” de la parter (pana la urma oricum toata lumea a stat in picioare). Un parter care parea ca nu se mai umple, chiar daca era sold out din iulie. Am realizat mai tarziu ca aprecierea de bilete vandute era una corecta, dar multimea era atat de condensata in fata scenei incat lasa loc liber in partea din spate.
The Strypes in deschidere au fost buni, foarte old-school si apreciati de public, dar acesti „Arctic Monkeys wannabees”, prin vorba si prin port, nu sunt chiar la nivelul lui Miles Kane, care deschidea pana nu de mult concertele formatiei din Sheffield. Isi fac bine treaba de incalzit publicul, insa le lipseste hitul, care probabil o sa vina si el candva, potential exista, sunt inca mici.
Baieti, dar si femei (nu tocmai pustoaice) care sareau din tribune, aplauze si tipete din toate partile si Do I Wanna Know. Cam asa si-au inceput Arctic Monkeys concertul de la Milano, unul in care au cantat noua bucati de pe albumul nou, AM, lucru care nu a deranjat pe nimeni, piesele fiind primite cel putin la fel de bine de public ca piesele mai vechi. Surprizele au fost Pretty Visitors si un Mardy Bum semi-acustic, prezenta lui Bill Ryder-Jones, fostul chitarist de la The Coral, cu care au colaborat si pe album si care a ajutat la chitara electrica o buna bucata din concert, dar si atmosfera de bal creata cu ajutorul unor discoball-uri puse in podea de pe I Wanna be Yours.
S-a aruncat cu sutiene, tricouri si sepci pe Why’d You Only Call Me When Your High si nu numai, Alex Turner a avut „Dancing Shoes-ii” la el in permanenta si totul s-a terminat cu o intrebare pusa publicului: R U Mine?
Domnilor organizatori de concerte de la noi din tara, ce mai asteptati?
1. Do I Wanna Know?
2. Brianstorm
3. Dancing Shoes
4. Don’t Sit Down ‘Cause I’ve Moved Your Chair
5. Teddy Picker
6. Crying Lightning
7. Fireside
8. Reckless Serenade
9. Old Yellow Bricks
10. Why’d You Only Call Me When You’re High?
11. Arabella
12. I Want It All
13. Pretty Visitors
14. I Bet You Look Good on the Dancefloor
15. Cornerstone
16. One for the Road
17. Fluorescent Adolescent
18. I Wanna Be Yours
Bis:
19. Snap Out of It
20. Mardy Bum (semi-acoustic version)
21. R U Mine?
Galerie Foto: AICI
Arctic Monkeys – Mardy Bum (Live Acoustic)
http://youtu.be/74f3hXBn1K8
by Alex Anghel