Andreea Novac: „Am făcut mereu o convingere din întâlnirea cu alte demersuri și practici artistice”
Festivalul de arte performative Caleido merge anul acesta la Timișoara. Dezvoltat ca o platformă a dialogului intercultural, cu mize în dezbaterea constructivă de idei, în educația culturală și în pluritatea vocilor artistice, evenimentul se va desfășura în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie în cinci locații din Timișoara.
Aflăm mai multe de la Andreea Novac, directoarea artistică a festivalului Caleido, despre producțiile independente și mesajele lor, dar și despre lucrurile de care ar trebui să ținem cont când vorbim despre solidaritate.
În ce măsură conceptul festivalului și selecția din acest an se interconectează cu programul sau statutul de Capitală Culturală Europeană a orașului?
Caleido se mută anul acesta din București și mă bucur pentru că se va întâlni cu publicul timișorean. Și că publicul timișorean se va întâlni cu producțiile independente din țară și internaționale pe care festivalul le va prezenta. Știu că sloganul Timișoara Capitală Culturală Europeană este “shine your light”, tradus “luminează orașul prin tine”, subliniind influența pe care oamenii o au în comunitățile în care trăiesc. Din punctul acesta de vedere suprapunerea dintre Caleido, care a fost întotdeauna despre oameni și ideile pe care le pun în mișcare, și motto-ul Timișoara 2023 este aproape completă. Iar conceptul festivalului – togetherness – tradus prin “împreună“ se așează perfect în acest tablou larg al comunităților, solidarității, rolului culturii și artei în binele individual și colectiv.
Ce înseamnă pentru tine togetherness în artă și în teatru în special?
Nu cred că pot da un răspuns simplu sau unic. Togetherness a însemnat lucruri diferite în momente diferite ale dezvoltării mele umane și artistice. De la o înțelegere, am să îi spun punctuală, în sensul de restransă, la a fi parte dintr-o comunitate artistică extinsă și apoi la a contribui într-o construcție care depășește nivel personal, înțelegerea lui “împreună“ este mereu în transformare.
Ce crezi că aduc, special, fiecare din spectacolele selectate, în fața publicului?
Spectacolele pe care le prezentăm în acest an acoperă o paletă foarte largă de forme și discursuri artistice. Fiecare necesar în felul său. Unele cu mize ambițoase, altele cu efect și impact imediat. Sunt spectacole la care se râde și/sau se plânge, unele te revoltă și te pun pe gânduri, în unele te regăsești, altele te fac să visezi, unele sunt incisive, directe și viscerale, altele poetice și reflexive. Sunt convinsă că publicul va găsi măcar câteva potrivite propriului gust și interes. Sunt multe, variate, de văzut.
Dacă ar fi să recomanzi doar trei spectacole unor spectatori care vin pentru prima dată să vadă un spectacol independent, care ar fi acelea?
Aici voi face trei recomandări care țin strict de ceea ce caut eu să văd pe scenă, și subliniez acest disclaimer. Aș recomanda “Hardly ever” al companiei norvegiene WEE, în coregrafia lui Francesco Scavetta. L-am văzut acum câțiva ani la București și este dintre spectacole care au rămas cu mine prin poezia pe care o construiește, prin umor și prin calitatea interpretării. M-am bucurat mult că îl putem prezenta la Timișoara.
Aș mai recomanda apoi “Gliese 445” în regia lui Raul Coldea, o coproducție Reactor de creație și experiment Cluj și Teatrul Andrei Mureșanu Sfântu Gheorghe pentru dimensiunea distopică pe care o propune, pentru întrebările pe care le lansează, pentru meditația despre fragilitatea vieții și puterea teatrului pe care o propune.
Și, în final, aș recomanda “Am făcut ce s-a putut” în regia lui Matei Lucaci-Grünberg, o coproducție Ideo Ideis & Jamais-Vu, un spectacol bine jucat, la care am râs din suflet și în care am regăsit o perioadă din viața mea.
Cum ați ajuns la formula celor două ateliere de dans contemporan de anul acesta care vor fi susținute (în limba engleză) de coregrafii norvegieni Jonas Øren (28 noiembrie, 12.00-15.00) și Francesco Scavetta (29 noiembrie, 12.00-15.00)? Cum se vor desfășura acestea, ce presupun și cui sunt adresate?
Ne-am gândit că, dacă tot aducem două spectacole internaționale, să extindem întâlnirea cu artiștii și dincolo de scenă. Atelierele, ca și discuția la care vor participa Jonas Øren și Francesco Scavetta pe 30 noiembrie, în cadrul Caleido Talks, sunt un bun prilej de a intra direct în contact cu ideile și practicile lor artistice. Pe Jonas nu îl cunosc deloc, mai departe de performance-ul pe care îl va prezenta, dar pot aprecia performanța fizică și actualitatea temei. Cu Francesco Scavetta am lucrat direct, este un pedagog generos și atent, a fost o plăcere să mă întâlnesc cu el. În plus, este un artist established la nivel internațional (și când spun asta spun world wide), iar acest lucru se simte în propunerile artistice cu care vine și pe scenă și în atelier. Atelierele sunt deschise tuturor celor interesați, se desfășoară la FITT – Sala Rotundă (cu sprijinul Asociației Noi Re-Creăm) durează trei ore fiecare și sunt gratuite.
Ce te-a inspirat cel mai mult în experiența ta de lucru cu coregrafi din țări diferite?
Am făcut mereu o convingere din întâlnirea cu alte demersuri și practici artistice. Din 2003, de când am intrat în coregrafie, în fiecare an am avut sau mi-am creat cadre de lucru cu coregrafi internaționali. Este o modalitate de a învăța continuu, de a mă poziționa într-un context artistic mai larg decât cel național, de a mă confrunta cu alte viziuni, înțelegeri, atitudini.
Care au fost cele mai importante provocări și motivații în organizarea Caleido anul acesta – un festival cu atât de multe producții independente?
Provocări au fost multe, căci nu este chiar simplu să muți un festival destul de complex, într-un oraș complet nou. De la spații și resurse, la logistică și voluntari, totul s-a construit pas cu pas, pe parcursul a aproape jumătate de an. Am făcut un exercițiu de a aproxima numărul de artiști cu care ne vom întâlni în cele cinci zile ale festivalului. Sunt aproximativ o sută, pe lângă invitații la Talk-uri, voluntari, fotografi, echipa Caleido. Motivația vine din ceea ce cred/sper că reușim construim sau să facilităm, din susținerea de care am avut parte, entuziasmul cu care am fost primiți și deschiderea oamenilor din Timișoara. Ca să o citez pe Lavinia Urcan (Unfold Motion), căreia țin să îi mulțumesc pentru sprijin, “suntem o mână de oameni, este firesc să ne ajutăm între noi”.
Cum arată și cum ar trebui să arate solidaritatea în teatrul independent, precum și în relația cu publicul, media, statul? Care ar fi cele mai importante aspecte care ar trebui să fie îmbunătățite atât pentru un artist independent, cât și pentru un festival, respectiv în relația cu publicul?
La această întrebare sunt aproape sigură că se poate răspunde cu o teză de doctorat.
Conceptul de solidaritate îl percep dinamic, iar înțelegerea lui se modifică și se declină diferit pentru fiecare dintre lucrătorii culturali independenți.
A doua parte a întrebării aș întoarce-o spre public, media și stat. Poate că ar fi interesant de construit o serie de discuții pe tema aceasta.
Cât despre aspecte de îmbunătățit pentru un artist independent și pentru festival în relația cu publicul, aici răspunsul nu poate fi decât personal, căci nu îmi permit o generalizare. Experiența mea de artistă independentă cu publicul a fost mereu una pozitivă. Fac un crez personal din a mă întâlni cu publicul în discuții post spectacol și din a primi feedback (dincolo de aplauze). Le consider utile și valoroase, mai ales că nu sunt foarte multe ocazii de acest fel. Strict legat de Caleido, pentru că accesul la toate evenimentele este gratuit nu au existat niciodată săli goale sau probleme în a le umple. Atmosfera de festival, spectacolele, atelierele, discuțiile care vin împreună, capitalizează unele pe altele, cresc și au un oarecare ecou sunt dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult și care aș vrea să continue și după încheierea lui. Poate că aici este răspunsul la întrebarea ta, și este valabil și pentru spectacole în sine și pentru festival: cum facem ca acest împreună punctual să se prelungească și să se conjuge coerent cu alte și alte inițiative, într-o construcție esențială care să rămână pe termen lung și pentru sprijinul artiștilor și în atenția publicului.
Pentru a participa la Caleido, publicul e invitat să rezerve un loc online. Accesul este gratuit.
Andreea Novac – credit foto Tudor Popa