Aeon Blanck: Conceptul de rock icon a murit
chesti@naru’ lui Bogdan Șerban
Bogdan Serban: Muzica Aeon Blank mi se pare ca are croiala unui roman, de aceea, am sa va rog sa numiti o carte care s-ar potrivi muzicii voastre.
Emil Luca (voce, chitară): Mi-e foarte greu sa fac asta. La capitolul versuri ma inspir cateodata din carti, din filme, dar in mare e vorba de experiente si trairi personale imbracate, sper eu, intr-o haina cat mai poetica. Dar imi doresc mult sa avem la un moment dat intelepciunea si inspiratia necesara sa compunem un album-concept in adevaratul sens al cuvantului, o poveste cu personaje, introducere, cuprins si incheiere. Un „The Wall” al nostru. Cred ca abia atunci o sa ne putem compara muzica, pe buna dreptate, cu un roman.
Dalto Ionescu (bass): Mie mi se pare ca nu are croiala unui roman, ci mai degraba este o compilatie de sentimente. Este o carte care cuprinde sentimente, de la cele mai frumoase, la cele mai “grele”.
Ce s-a mai intamplat dupa aparitia albumului de debut “Handmadegods & Godmadedemons”?
Dalto: Absolut nimic anormal. Trupa si-a luat timp pentru a crea, si lucra urmatorul album.
Emil: Cam asta s-a intamplat, in mare. Am cantat la cateva festivaluri, au fost mici schimbari de componenta… Insa, principalul punct de interes a fost „Dark Waters”, urmatorul nostru album. Am facut cunoscuta si prima piesa de pe acesta, „The Ballad Of Lucy Butler” cu tot cu videoclip.
In muzica AB, avem romana vs engleza. De ce?
Emil: Eu as spune tare si raspicat engleza. Nu din snobism, dar nu stiu cum se face ca ma pot exprima mult mai usor asa. Sau asa imi place mie sa cred, nu stiu. Asta poate si datorita faptului ca nu prea ascult muzica romaneasca. Cu foarte mici exceptii, evident. Am crescut cu Pink Floyd, cu Ozzy, cu Manson, cu tot felul de metale mai mult sau mai putin grele. Filmele din care ma inspir uneori sunt si ele in engleza. Dar uite, ca tot veni vorba de versuri in romana, am tot fost „batut la cap” de diversi oameni sa incerc sa scriu si in romana. Saptamana trecuta am inceput o piesa care se cheama „Dincolo” si cu care, sincer, inca nu stiu ce sa fac. Daca lucrurile vor merge intr-o directie interesanta cu piesa asta, poate o „ascundem” undeva pe Dark Waters. Dar nu promit nimic, mai e destul de lucru la ea.
Sorin Fratila (keys): Cred ca ar mai fi un motiv, destul de simplu. Avand in vedere ca este o muzica ce are un mesaj, este foarte important ca acesta sa ajunga la cat mai multa lume, mai ales in zilele noastre cand internetul este poate cel mai puternic mod de a te face auzit si de a ajunge la public, iar limba engleza este probabil cea mai vorbita limba la ora actuala.
Mircea Becherescu (chitara): Engleza ne avantajeaza in genul muzical abordat. Ganditi-va cum ar suna manelele in engleza. You get the point!
Exista mesaje ascunse in piesele Aeon Blank care n-au fost intelese sau descoperite de public/fani? Care?
Emil: As putea sa-ti dau cateva exemple in acest sens. Uite, „The Day You Broke My Heart”, pe care multa lume o considera o piesa de dragoste. Nu e asa, ci mai degraba una cu tenta religioasa, nici pro nici anti religie, e vorba acolo despre frica aia bolnavicioasa pe care biserica/bisericile ne-o prezinta ca pe ceva minunat. „Late Autumn”, in schimb, e o piesa inspirata dintr-o experienta personala, cu toate ca primul vers e luat cuvant cu cuvant dint-un film. In afara de mine nu cred ca stie nimeni despre ce e vorba acolo de fapt, dar m-am straduit sa fac versurile cat mai accesibile, incat sa poata fi luata drept „a classic love song”. Ma intreb uneori daca „Of Gravity And Passion” a fost inteleasa asa cum trebuie. Who knows?
Dalto: Eu am incercat sa exprim un sentiment la fiecare linie de bass pe care o am. Daca am facut ceea ce trebuie, ascultatorul prinde nuanta.
Am sa rog pe fiecare dintre voi sa-si spuna parerea despre rock-ul anilor 70, 80, 90, 2000.
Sorin: Pentru mine si cred ca pentru orice ascultator de rock, anii 70 si mergand putin inapoi as extinde aceasta perioada pentru ca vreau sa includ si a doua jumatate a anilor 60, inseamna foarte mult pentru ca sunt anii care ne-au dat trupe de referinta in istoria rockului dintre care nu pot sa nu amintesc de Pink Floyd, Black Sabbath, Led Zeppelin, Judas Priest sau AC/DC.
Mircea: Anii ‘70 au fost ok. Anii ’80 … haha. Prea mult hair-metal, anii ’90 grunge, of course, iar in anii 2000, totul s-a modernizat si dj-entizat.
Sorin: Iesind putin din zona metal a anilor ’80, trebuie amintiti Red Hot Chili Peppers, iar in peisajul autohton trupele Celelalte Cuvinte si Timpuri Noi, unele dintre foarte putinele trupe care au avut ceva de spus pe scena rock romaneasca.
Bogdan Valentin (tobe): Eu atunci cand ma gandesc la fiecare dintre aceste decade, imi vin intotdeauna in minte cele mai reprezentative trupe/artisti ai acelei perioade. Sunt uimit sa constat cat de mult a putut evolua muzica rock in ultimii 50 de ani si prin cate schimbari a trecut, pentru a fi ceea ce este azi.
Emil: Stii care e senzatia mea? A murit cumva conceptul de rock icon incepand cu anii 2000. Pana in 2000 fiecare decada a adus cel putin o „icoana” rock. Nu ma refer aici la trupe care au prins la public, ci la giganti, la monstri sacri. Un Elvis, un Lennon, un Bob Dylan, un Jim Morrison, un Roger Waters, un Kurt Cobain… Sigur, exista si acum trupe in voga, oameni care fac muzica foarte foarte buna. Dar nimic de proportii gigantice. Lipseste „chipul” generatiei 2000. Sunt unii care afirma ca Marilyn Manson e ultimul rock star in adevaratul sens al cuvantului. De acord.
E important suportul vizual pentru muzica? Ajuta, in cazul vostru, videoclipurile? Cum? Si de ce?
Mircea: Da, videoclipurile creaza legatura vizuala dintre trupa si public. Nu se poate altfel.
Emil: Cred ca lumea poate intelege mult mai usor „ce-a vrut sa spuna artistul” intr-o piesa in momentul in care respectiva piesa e sustinuta si de imagini. Exista si mici pericole, e adevarat. Un videoclip bun poate ridica mult o piesa proasta, asa cum un videoclip slab poate distruge o piesa foarte buna. S-a intamplat si pe la case mai mari. Incercam sa ne ferim de asta. Si daca tot veni vorba de videoclipuri, pregatim unul nou. La o piesa care se cheama „Rain City”. Incercam sa facem ceva mult mai „artsy” decat celelalte doua clipuri. Eu personal imi doresc un clip mai grafic ca sa zic asa. Si cu o imagine ceva mai goth-like.
Dalto: Tinand cont la ce se uita consumatorul de youtube in ziua de azi, da! Dar, inca nu cred ca stim exact ce si de ce functioneaza pe viral-on-line.
Mai este valabila afirmatia lui Emil: pentru mine, Aeon Blank e un copil nebun caruia ii permit orice?
Mircea: Luand in considerare faptul ca Emil este singurul membru din formula initiala, cred ca i-a cam permis totul copilului Aeon Blank. E take it or leave it. Dupa cum vedeti suntem o trupa inchegata si incantati sa cantam.
Emil: Mai este valabila si ma straduiesc sa ramana valabila si in continuare. Imaginatia trebuie sa fie libera, altminteri nu ne diferentiem cu nimic de celelalte animale. Omul e un animal cu foarte multa imaginatie.
Dalto: Aeon Blank e un copil nebun in curs de maturizare cu o libertate fantastica.
Bogdan: Acel “copil nebun” numit AB incepe usor usor sa creasca, sa se maturizeze si e necesar sa stie care e calea sau linia pe care trebuie sa o urmeze. Nu i se mai poate permite chiar orice.
Completati, va rog, propozitia: in rock-ul alternativ, negrul este …
Mircea: In rock-ul alternativ negrul este – ala de la Sevendust.
Emil: In rock-ul alternativ negrul este… si el un om ca toti oamenii.
Unde se gaseste de consum vizual/auditiv/fizic muzica Aeon Blank?
Mircea: Youtube, Carturesti, Facebook si cluburile din Bucuresti si din tara
Emil: La concerte. Acolo cred ca ar trebui sa se consume. Inca se mai gaseste (cred) “Handmadegods & Godmadedemons” la Carturesti, iar daca nu, existam si online. Oricum, primul nostru album e integral pe youtube, free for all to enjoy. Speram noi.
Bogdan Serban este realizator Guerrilive si Guerrilla Logout la Radio Guerrilla