22-25.10 | Festivalul Național de Improvizație !MPRO 8 este despre curaj, mai mult ca oricând

22-25.10 | Festivalul Național de Improvizație !MPRO 8 este despre curaj, mai mult ca oricând

 

16 spectacole curajoase, perspective noi şi incursiuni neaşteptate în genuri mult apreciate își propun să atragă publicul din București într-o lume fascinantă în care nimic nu e improsibil. Festivalul Național de Improvizație arată, la cea de-a opta ediție – !MPRO 8 -, câte culori și forme poate lua improvizația, între 22-25 octombrie 2020, la terasa acoperită a Casei Universitarilor din București (strada Dionisie Lupu 46).


Dan Miron, improvizator și om de nădejde în echipa festivalului, povestește despre tot ce se întâmplă la această ediție, dar și despre pasiunea pentru improvizație. După 10 ani de consultanță financiară și management de proiect, Dan a decis să se dedice 100% teatrului de improvizație. Din 2011, a început să improvizeze în trupa Urban Impro, short form, teatru sport, maestro, long form, teatru de improvizație cu obiecte și păpuși. Din vara lui 2017, a devenit unul din membrii echipei Recul. Tot atunci a început să predea cursuri de improvizație, atât pentru adulți, cât şi pentru adolescenți. Îi place să aducă buna dispoziție şi râsul în jurul oamenilor.

Vine a opta ediție a Festivalul Național de Improvizație. Ce înseamnă asta pentru tine, ca membru al echipei, dar și ca improvizator? Ce faci, în ambele ipostaze?

A opta ediție! Mi se pare incredibil și totuși adevărat pentru că am participat la toate edițiile de până acum. La prima ediție eram rookie, cum se zice, făceam impro de vreo 2 ani și aveam un an de Urban Impro, trupă de impro al cărui membru fondator sunt și alături de care am performat în multe din edițiile festivalului. Stând de vorbă cu Andrei Țifrea, prieten bun și coleg de trupă încă de la începuturi, ne-am dat seama că pentru noi spectacolele din festival sunt spectacole semnătură, pentru că de fiecare dată am încercat să venim cu un format nou, pregătit special pentru festival și spunem noi că ne-a și ieșit până acum.

Pentru mine festivalul național de improvizație este ca un fel de Early Christmas, e o săptămână cu cadouri sub formă de workshop-uri de improvizație cu traineri marfă, spectacole unul și unul și, nu în ultimul rând, o comunitate care este reunită de o pasiunea prea nișată din păcate și din fericire în același timp.

Ca membru al echipei de organizare, de vreo câțiva ani doar, încerc să fac un pic de zarvă în online, mai un meme, mai un trap, mai o postare haioasă. Zarvă e mult spus, am exagerat, noi la impro mai facem asta! Postări creative și amuzante. Și bineînțeles, sunt responsabil cu buna dispoziție în cadrul echipei, adică trebuie să fiu tot timpul pe fază când sunt momente mai tensionate sau când bate la ușă tristețea după ce o altă ușă tocmai ni s-a închis în nas. Nu-i lucru ușor, vă zic, dar merită să smulgi câte un zâmbet sau un râs nervos de la ceilalți în momentele astea. Mai sunt întrebări, nu? Că mi se pare că am răspuns prea mult la prima.

Ce este improvizația ca artă a spectacolului și cum te-ai apropiat de ea?

Improvizația pentru mine a devenit un stil de viață. Diminețile mele sunt tot timpul improvizate, atunci când îmi dau seama că nu mai am ouă să îmi fac o omletă și trebuie să reconfigurez traseul, cântecelele cu care îl amuz, îmi place mie să cred, pe băiețelul meu de numai 3 luni sunt improvizate, modul în care aleg să mă adaptez la fiecare persoană în parte cu care interacționez ș.a.m.d. Improvizația e foarte tare și mă bucur că am întâlnit-o acum vreo 11 ani. Am văzut așa ceva la o universitate în State în perioada studiilor, apoi în București într-un bar, apoi am făcut cursuri de improvizație și când s-a râs cu poftă când am interpretat unui bătrânel care asculta 2PAC am știut că trebuie să continui să fac asta. După câțiva ani, am renunțat la job-ul pe care îl aveam și m-am dedicat 100% improvizației. Dar mai multe despre asta în răspunsul de la întrebarea următoare.

Improvizația pentru mine e instrumentul cel mai la îndemână prin care pot ajunge la râsul și zâmbetele oamenilor din public. Pe mine asta mă încarcă cu energie pozitivă. E spontană, creativă, aduce un nivel mare de empatie, ajunge și în zone emoționale, poate să vindece, e o formă de artă completă din punctul meu de vedere.

Care a fost reacția celor din jur când te-ai dedicat teatrului de improvizație? Și care a fost traseul tău de improvizator: ce ai greșit, ce ai învățat? În ce situații te-a scos improvizația/ tehnica de impro din vreun impas și cum?

Pe măsură ce trecea timpul, îmi dădeam seama că profesional nu voi fi niciodată împlinit cu statutul unui angajat care să lucreze la birou în fața unui calculator, în celule Excel sau mai știu eu ce inginerii financiare (am terminat Finanțe-Bănci). Și în acest punct de cotitură al vieții mele profesionale, am avut norocul să am lângă mine o persoană care m-a susținut și mă susține în continuare în demersul meu de a mă dedica improvizației: iubita mea. Și, surpriza a venit chiar și din partea părinților mei, care au respectat decizia mea și m-au încurajat. Pot să zic că încă sunt la începutul drumului, dar e un drum printr-o poieniță cu multe floricele frumoase și cu un lac superb.

Când alegi să fii improvizator cu acte în regulă, faci un mic pact cu zeii improvizației în care juri că vei învăța din orice greșeală (e imposibil să nu greșești, însă marea artă e să transformi greșelile în oportunități) și vei învăța în continuare. Sunt foarte multe zone de care trebuie să ai grijă atunci când ești improvizator, dacă vrei să prestezi impecabil, de la energie la emoțiile pe care le transmiți, de la firul narativ al scenelor până la lucrul cu obiectul imaginar și limbajul non-verbal, de la atenția pe care o acorzi partenerului și nivelul de ascultare până la improvizația muzicală. Nu știu dacă sunt cele mai coerente axe, însă cu siguranță ca să ajungi la nivel shaolin la toate aptitudinile astea e nevoie de ani buni de antrenament sau poate chiar o viață de improvizator.

Pe mine improvizația m-a ajutat să ascult mai bine oamenii din jur și o dată cu asta să am o deschidere mai mare spre a accepta o părere sau alta, o idee sau alta, ceea ce m-a dus mereu la a judeca mai puțin persoanele, fiind convins că de fiecare dată există mai multe perspective ale poveștii și ca urmare, un adevăr, care e la mijloc. Dar mai mult decât atât, cred că, de cele mai multe ori, reușesc să aleg cuvintele potrivite când vreau să dau o veste mai puțin plăcută sau care s-ar putea să deranjeze… asta când am curajul să o fac. Mai am și eu de lucru, nu-s perfect.

Ce aflăm despre improvizație, improvizatori și mai ales despre umor la Impro 8?

Cred că mai ales în ediția asta de festival e vorba de curaj, mai mult ca oricând, de la organizare la pregătit formate de spectacol și jucat efectiv. Dat fiind contextul pandemiei, ne-au cam fost luate jucăriile și a trebuit să ne adaptăm și să ne reorientăm către online, ceea ce ne-a pus un pic mintea la contribuție și ne-a scos dintr-o rutină, poate, în care picasem, făcându-ne totodată să apreciem mai mult experiențele live cu spectatori și audiență. Însă, chiar dacă multe activități pe care le-am fi desfășurat mult mai ușor în mod normal, au fost gravitate de incertitudine și alte obstacole, faptul că ne putem revedea în aer liber cu iubitorii teatrului de improvizație și poate cu noi adepți ai curentului, ne va da cu siguranța un elan care va degenera în poftă de joc, entuziasm și umor.

Care e, în opinia ta, rolul improvizației în viață? Dar în pregătirea unui actor – profesionist sau amator?

Ca practicant cred că rolul improvizației este de a te transforma într-o versiune mai bună a ta. Să fii mai atent, mai “ascultător”, mai spontan, mai creativ, mai lipsit de prejudecăți, mai pornit pe joc și joacă, mai copil, în sensul bun și cât se poate de matur. Iar ca spectator, cred că de multe ori, improvizația are rol terapeutic, vezi situații de viață prin care e foarte probabil să fi trecut și tu, jucate într-o manieră în care îți este mult mai ușor să digeri ce s-a întâmplat, cu umor și empatie.

Eu sunt din categoria improvizatorilor non-actori, care nu au urmat cursuri de specialitate în acest sens, însă, îmi place să cred despre mine că nevoia m-a învățat sau poate așa sunt eu foarte expresiv… și modest. Există și actori cărora le vine greu să improvizeze, tocmai pentru că nu au un scenariu sau o regie după care să se ghideze, sau poate nu vor să se regăsească în posturi în care să le fie judecate micile scăpări. Mie tocmai libertatea asta și opțiunile infinite îmi fac cu ochiul, ca să nu mai zic de faptul că am trecut de suficient de multe ori prin situații în care am fost penibil pe scenă încât am devenit imun.

Dar ca să rezum, cred că dacă reușești să pui improvizație peste un actor, sau actorie peste un improvizator, rezultatul este foarte aproape de un super-erou.

Cât de mult și cum se improvizează în România? Ce ne poți spune despre acestă comunitate? Unde e ea acum, unde merită să fie și de ce?

Față de acum 3-4 ani mi se pare că lucrurile au evoluat destul de rapid. În București sunt multe trupe care înainte de pandemie aveau spectacole în mod regulat și trupe fresh care au gustat din succesul primelor spectacole. Sunt câteva trupe și în orașele mari din țară (dau ca exemplu Timișoara, Arad, Iași) care practică improvizația cu foarte mare entuziasm. Noi ne știm între noi și încercăm să facem pe cât posibil schimb de experiență, îi mai chemăm să joace în București, ne mai vedem pe la festivaluri, iar IMPROFEST e un prilej bun să mai discutăm idei și să schimbăm vorbe. Însă, cu toate că ne bucurăm de această intimitate și știm unii de alții, cred că ne lipsește expunerea către un public mai larg care sunt convins că ar deveni dependenți după prima doză de impro. Nu cred că am aflat încă cum ar fi cel mai bine să ne adresăm publicului nou, pare că suntem într-o bulă a noastră, însă misiunea noastră e să ajungem la cât mai multă lume cu această formă de artă. Pentru că e mereu de actualitate, pentru că ne preocupă lucruri similare, ne confruntăm cu probleme și ne regăsim în situații cu care se poate rezona ușor și punându-le în scenă într-o formă amuzantă devin mult mai ușor de acceptat în viețile noastre sau cel puțin cu un zâmbet pe buze.

Ce vedem la Impro 8? Și ce spectacole sau experiențe ne recomanzi?

IMPRO 8 are o selecție foarte faină de spectacole și de improvizatori. Mie îmi plac foarte mult și spectacolele de debut și spectacolele ce își au premiera în festival deoarece vin cu un aer fresh și cu foarte mult entuziasm, respectiv sunt special create cu această ocazie. Ca să nu mai zic de vedeta festivalului, seara de vineri care va fi una predominant muzicală. Improvizația muzicală este foarte spectaculoasă, atunci când rimele și vocea sunt de partea improvizatorilor, ceea ce se întâmplă în majoritatea cazurilor. Iar ediția aceasta avem din nou rap battle care a fost foarte apreciat ediția trecută, un duo muzical cu 2 băieți care au niște voci extraordinare și un spectacol creat de câțiva improvizatori neînfricați care îmbină sunete, beatbox, looper, salturi vocale, rime și cred că nu am ratat nimic.

Și, pe lângă celelalte spectacole din festival, ultima seară se încheie cu spectacole muncite pe parcursul unei săptămâni intense de training cu improvizatorii internaționali invitați și cu spectacolul trainerilor.

Deci, la festivalul ăsta, cel mai bine e să ai abonament, ca să fii sigur că nu pierzi nimic!

Prin abonamentele și biletele pentru cele 16 spectacole LONG-FORM,  MUZICAL, SKETCH, DEBUT,  Freestyle – RAP Battle și EXPERIMENTAL disponibile în prezent pe Eventbook și în rețelele partenere, organizatorii încurajează împărtășirea distracției cu cei dragi.

Program—> improfest.ro/program

0