16-31 iulie | Apel pentru artiști | Lucrări din mămăligă

16-31 iulie | Apel pentru artiști | Lucrări din mămăligă

 

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită artiști români să lucreze cu mămăligă, în cadrul rezidenței artistice Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinar, la Timișoara. Provocarea constă în crearea unor lucrări de artă contemporană care să investigheze relația dintre cultură și hrană ca parte a patrimoniului imaterial. Vor fi selectați 3 artiști, ale căror lucrări vor fi expuse public și vor rămâne în patrimoniul asociației pentru itinerări ulterioare. Candidaturile se înregistrează între 16 și 31 iulie 2019, iar rezidența se desfășoară în perioada 15 -30 august 2019, informează Modernism.ro

Artiștii vor avea oportunitatea de a-și desfășura perioada de rezidență la Casa Jecza, gestionată de Fundația Triade din Timișoara, spațiu ce păstrează aerul boem şi cultivat al trecerii artistului Peter Jecza, sute de lucrări de artă, alături de semne ale unei intimităţi delicate.

Proiectul Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinaurmărește creșterea nivelului de conștientizare a publicului cu privire la importanța hranei ca parte a patrimoniului imaterial.

Artiștii din domeniul artelor plastice și vizuale din țară sunt invitați să candideze pentru o rezidență artistică în care le este oferită oportunitatea de a crea obiecte de artă contemporană care valorizează tematica hranei și de a se exprima creativ într-un demers artistic susținut financiar. Materialul de lucru pentru lucrările finale este mămăliga.

 Proiectul Gastronom pornește de la premiza complexității relației dintre hrană și cultură, de la problematica mâncării ca vector cultural într-o lume globalizată, punând în discuție relația dintre gusturi și valori, structuri și moștenire sociale, și urmărește cercetarea asupra practicilor legate de mâncare, mâncatul împreună, partajarea hranei, povestirile schimbate deasupra mesei și celelalte ritualuri asociate cu hrana.

„Hrana reprezintă o bază pentru identitatea personală, un vehicul prin care structura socială influențează indivizii, un obiect care manifestă tendințe culturale și sociale pe termen lung, un transportator de sens cultural” consideră Mihaela Vețan, inițiator al proiectului.

 Produs alimentar preparat din făină de porumb, fiartă în apă și mestecată, mămăliga reprezintă un simbol cultural, fiind un surogat al pâinii și un aliment auster, asociat istoric unei culturi a rezilienței și bucătăriei claselor de jos. Produsă ocazional și din alte făinuri decât cea de mălai, astăzi este preparată prin excelență din porumb. Deși are o tradiție românească, mămăliga este prezentă și în alte culturi europene, fiind în fapt un aliment derivat din terciul de cereale atestat încă din perioada romană antică.

 

Criterii de aplicare la rezidență

 Dosarul de aplicare la rezidența Gastronom trebuie să conțină:

  • Descrierea textuală a proiectului de lucrare ce urmează a fi fi transpus în mămăligă, inclusiv cu detalii tehnice. Acesta va ține cont de specificul materialului – rezistență, maleabilitate etc. și de necesarul de armătură (dacă e cazul);
  • Machetă – schiță desenată și scanată sau schiță 3D;
  • Un link către un portofoliu de lucrări anterioare.

 Aplicația se trimite exclusiv online la adresa lapas@cries.ro

 Fiecare artist beneficiază de o remunerație în cuantum de 5.000 lei și decontarea cheltuielilor de drum, cazare și masă în perioada rezidenței. Lucrările vor fi expuse public și vor rămâne în patrimoniul asociației pentru itinerări ulterioare, în contexte culturale și sociale specifice.

 

Calendarul rezidenței:

16-31 iulie 2019 – primire candidaturi artiști

Eveniment Facebook

1-7 august 2019 – jurizare lucrări

15-31 august 2019 – participare rezidență și creare lucrări

4-8 septembrie 2019 – prezentare publică lucrări

 

Proiectul Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinar face parte din La Pas, un program implementat de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 în parteneriat cu Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, orientat către evidențierea complexității legăturii dintre hrană, cultură și consum durabil.

 Producători: Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021

Proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național

ParteneriNasui Collection & Gallery, Fundația Triade, Reciproc Cafe

Partener media: Modernism.ro

 Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare este o organizație neguvernamentală care din 2009 încurajează construirea participativă a unor modele de dezvoltare sustenabilă, consumul responsabil, comerțul echitabil, agricultura susținută de comunitate, economia solidară fiind tematici-cheie. În cadrul programului La Pas, asociația dezvoltă complementaritățile necesare valorificării patrimoniului gastronomic local și integrarea dimensiunii de sustenabilitate.

Construcția programului La Pas demarat în 2018 este graduală, conținând până în prezent: dezvoltarea unui grup de analiză strategică (BREAD), organizarea unui concurs de rețete tradiționale (Gustul ca patrimoniu), dezvoltarea unei baze de date cu mici producători locali din Regiunea de Vest, publicarea unui Manual pentru promovarea consumului responsabil (ISBN 978-973-0-28411-9), publicarea unui Ghid pentru evenimente culturale sustenabile (ISBN 978-973-0-28368-6), lansarea în colaborare cu mai multe școli a programului educațional de dezvoltare a consumului responsabil, pregătirea primei ediții a Festivalului La Pas (toamna lui 2019). www.cries.ro

În cadrul Gastronom, Asociația CRIES asigură managementul și coordonează implementarea proiectului, alături de partenerii săi.

 Nasui Collection & Gallery este un operator cultural care colecționează și susține artiști moderni și contemporani din decembrie 2010 și produce proiecte în diverse contexte culturale prestigioase din lume. www.cosminnasui.com 

În cadrul proiectului Gastronom se ocupă de pregătirea apelului la proiecte, centralizarea aplicaților, participarea la procesul de jurizare, coordonarea realizării lucrărilor artiștilor și conceptul curatorial al expunerii acestora.

Fundația Triade este un spațiu deschis publicului, care găzduiește evenimente complexe, reunind diverse tipuri de expresie artistică. Fundaţia continuă programul început alături de Peter Jecza: susţinerea şi punerea în valoare a culturii locale, proiecte retrospective, recuperatoare, ce readuc în prim-plan avangarda anilor ’60-’70 şi proiecte prospective, deschise noilor generaţii de artişti. www.triade.ro 

În cadrul proiectului Gastronom, Fundația Triade găzduiește artiștii în rezidență, participând totodată la procesul de jurizare.