Luni, 16 mai: Atelier gratuit Allkimik de istoria și tehnica fotografiei la MȚR

Luni, 16 mai: Atelier gratuit Allkimik de istoria și tehnica fotografiei la MȚR

Arhiva de Imagine a Muzeului Național al Țăranului Român împreună cu Allkimik – Laborator de fotografie alternativă vă invită luni, 16 mai 2016, de la ora 19:00, la un altfel de atelier foto: prezentare-incursiune prin tehnica și istoria fotografiei urmată de o demonstrație live de ambrotipie.

Arhiva de Imagine a MȚR deține, în colecțiile sale, peste 7000 de clișee originale pe sticlă și plastic: imagini pozitive și negative, datând din diverse perioade și realizate prin tehnici variate, semnate de fotografi cunoscuți precum Iosif Berman și Aurel Bauh sau, bunăoară, cu autori (încă) neidentificați. Atelierul se înscrie în demersul pe termen lung al Arhivei de Imagine MȚR de a încuraja interacțiunea dintre public și imaginile de arhivă: înțelegem fotografia ca liant pentru a genera memoria socială și pretext pentru a (dez)arhiva propriile memorii. Care este istoria fotografiei și cum a evoluat tehnica fotografică, din secolul al XIX-lea și până în prezent?

În prima parte a atelierului, discutăm împreună cu Ștefan Dinu de la Allkimik despre contextul social, tehnic și artistic care a dus la apariția și răspândirea fotografiei, aflăm despre evoluția mediilor și a metodelor fotografice – de la dagherotipie, calotipie și ambrotipie până la fotografia digitală – și descoperim diversele tipuri de suporturi fotografice (ferotipii, clișee pe sticlă, negative și diapozitive pe film, pozitive pe hârtie fotografică ș.a.) existente în fondurile de imagine ale muzeului, accesibile publicului în cadrul expoziției-șantier „Imaginea-Martor”.

În cea de-a doua parte a atelierului, luăm parte la o demonstrație de ambrotipie, tehnică de pionierat în fotografie folosită începând cu 1850 și până în jurul anilor 1900. Procedeul de realizare a unui ambrotip presupune sensibilizarea cu halogeni de argint a unei suprafețe plate (sticlă, tablă sau plexiglass) și expunerea acesteia într-o cameră cu burduf. Considerată „regina portretelor” grație modului particular de a reda imaginea unei persoane, aceasta a fost ulterior înlocuită cu metoda bazată pe utilizarea plăcilor uscate cu gelatină.

Atelierul se va finaliza cu o sesiune de întrebări, corectări, speculații și intervenții ale participanților. Întâlnirea va avea loc în spațiul expoziției-șantier „IMAGINEA-MARTOR” (Sala Librărie din incinta Muzeului Țăranului, Str. Monetăriei nr. 3).

Intrarea este liberă, iar participarea se face pe bază de rezervare prealabilă în limita a 30 de locuri disponibile. Înscrierile se realizează prin e-mail la adresa arhivamtr@gmail.com

Dagherotip, calotip, ambrotip: atelier Allkimik de istoria și tehnica fotografiei (I)” este primul din cele două ateliere de istoria și tehnica fotografică destinate publicului larg. Cel de-al doilea atelier „Analog vs. Digital: atelier Allkimik de istoria și tehnica fotografiei (II)” va avea loc luni, 6 iunie 2016 (detalii în curând).

Allkimik este un laborator de fotografie clasică și alternativă, un fotohub specializat în „arheologie fotografică” al cărui demers se concentrează în jurul fotografiei ca obiect și încurajează formarea unei culturi vizuale în rândul publicului pasionat de fotografie.

Cele două ateliere Allkimik de istoria și tehnica fotografiei sunt parte parte din proiectul „IMAGINEA-MARTOR: ateliere de arhivare performativă” derulat de Arhiva de Imagine a Muzeului Național al Țăranului Român, în perioada 17 aprilie – 15 noiembrie 2016.

Proiectul deconstruiește ideea conform căreia arhiva este un depozitar obiectiv al istoriei și al realității sociale. „IMAGINEA-MARTOR” este deopotrivă un demers de educație vizuală, dar și de <dezvățare> muzeală. Ne dorim ca vizitatorii să uite că în muzee nu au voie să atingă, să întrebe, să caute, să aleagă, să contribuie. Mai mult decât muzeul, arhiva este percepută ca un spațiu eminamente închis. Arhiva de muzeu, cu atât mai mult. Proiectul explorează tensiunea dintre misiunea de conservare și cea de arătare a colecțiilor muzeale și experimentează interacțiunea dintre arhivă și artiști ca mod de cunoaștere și explorare muzeală.

Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.