În față la O 12 – modul educațional pentru copii

În față la O 12 – modul educațional pentru copii

În perioada 1-9 noiembrie 2017, Asociația Culturală pentru Educație prin Artă organizează, cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, în școlile bucureștene modulul educațional În față la O 12. Acesta cuprinde un spectacol de teatru, bazat pe povestea originală cu același titlu, scrisă de Oana Răsuceanu, și o serie de ateliere de teatru, care vizează tinerii spectatori. Accesul este gratuit. Acest proiect cultural este finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului Bucuresti prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.

În față la O 12 continuă seria modulelor educaționale inițiate de Asociația Culturală pentru Educație prin Artă și este dedicat copiilor cu vârste între 10 și 14 ani. Școlile partenere, unde se desfășoară modulul educațional, sunt Liceul Teoretic Bilingv “Miguel de Cervantes”, Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, Școala Gimnazială nr. 195, Școala Gimnazială “Grigorie Ghica Voievod”, Școala Gimnazială nr. 31, Școala Gimnazială “Maica Domnului” și Școala Gimnazială Ferdinand I”.

Spectacolul se construiește în jurul a patru copii care își petrec vacanța de vară în fața blocului O 12, pe una din străzile unui cartier din București. Zi după zi, cei patru ies afară, la joacă. Anca, Maria, Alex și Dragoș inventează și reinventează jocurile copilăriei anilor ’90: De-a v-ați ascunselea, Mațele Încurcate, Flori, Fete, Filme și Băieți, Elasticul, Frunza, 1, 2, 3 la Perete Stai, Cornete, Țomapant, Țările și câte și mai câte. 3 luni de vară, în care povestea prieteniei lor ia forma jocului pe care decid să îl joace.

Fiecare generație are un set de jocuri, transformate în amintiri, cu care ajungi să mergi mai departe până la adânci bătrâneți. Eu și actorii din spectacol facem parte din generația jocurilor de tip frunza, fața, țările, flori fete și băieți… cu alte cuvinte tot ce se putea juca la scara din fața blocului, pe strada îngustă – pe vremea noastră fără mașini parcate una lângă alta sau una peste alta – dintre blocuri. Pentru mine În față la O 12 e despre mixul puternic între nostalgie, prietenie (pe viață), joacă, începuturi și sfârșitul inevitabil.” (Oana Răsuceanu, scenaristă-regizor)

Spectacolul În față la O 12 este creat de o echipă de artiști tineri, interesați de zona educației non-formale prin teatru. Atât scenarista-regizor Oana Răsuceanu, cât și actorii Irina Velcescu, Adina Lucaciu, Andrei Barbu și Rareș Florin Stoica au activat, și continuă să o facă, în zona educației culturale prin teatru, colaborând în trecut pentru o serie de spectacole și ateliere de teatru dedicate copiilor, cu o tematică profund înrădăcinată în interesul acordat cercetării în sfera educației și dezvoltării personale prin teatru. Echipa de creație a spectacolului este întregită de scenografa Anca Lazăr – care semnează costumele și decorul.

Mai multe detalii despre proiectele Asociației Culturale pentru Educație prin Artă AICI