Fascinaţia conceptului de centru civic. Prezentare publică în conexiune cu expoziția “Uzina de fapte și alte povestiri (nemărturisite)”

14524574_1627845690847916_8578884480924168873_o

Fascinaţia conceptului de centru civic. Prezentare publică în conexiune cu expoziția “Uzina de fapte și alte povestiri (nemărturisite)”

Fascinaţia conceptului de centru civic

Prezentare publică: Alex Răuță

Salonul de proiecte va invită joi 13 octombrie 2016, ora 19.00, la prima prezentare publică în conexiune cu expoziția “Uzina de fapte și alte povestiri (nemărturisite)”.

Urmărirea unei simple expresii poate conduce o investigaţie istorică pe căi nebănuite. Citind relativ puţinele publicaţii de specialitate pe care le avem la îndemână din România secolului XX, se observă că noţiunea de “centru civic”, ale cărei începuturi sunt astăzi aproape uitate, îşi găseşte originea în mişcarea americană “City Beautiful”, traversează perioada interbelică a ultimelor manifestări naive asociate construirii naţiunii, se alimentează din sursele de inspiraţie oferite în societăţile italiană şi germană dominate de fascism şi nazism, îşi găseşte susţinători şi promotori printre membrii elitelor asociate lui Carol al II-lea şi Ion Antonescu, pare să dispară imediat după al Doilea Război Mondial, numai pentru ca să revină oarecum neașteptat în practica și discursul arhitecților din perioada Ceaușescu. Cum de a putut acest concept de “centru civic” să fascineze atâtea generaţii de arhitecţi şi urbanişti din România?

Se pare că principiul centrului civic a fost mai mereu asociat unei situaţii de refondare, de reabordare conştientă de la zero şi pe baze noi a unui proiect de localitate judecată a fi în criză. Fie că vorbim de Bucureştiul imaginat de Sfinţescu, fie de satele concepute sub Carol al II-lea şi Ion Antonescu, fie de oraşele noi şi reşedinţele de judeţ ale perioadei Ceauşescu, conceptul de centru civic, asociat deseori celor de “sistematizare”, “sat model” şi “oraş model”, a presupus fie demolări extraordinare, fie dezastre care cereau reconstruiri masive, fie aşezări nou-realizate pe de-a-ntregul. Discuţia despre centrele civice este relevantă pentru proiectele teoretice de oraşe şi sate ideale, pentru politicile oficiale de transformare a satelor în oraşe şi, bineînţeles, pentru edificiul discursiv-ideologic care susţinea înlocuirea centrelor istorice din oraşele extracarpatice. Inevitabil însă, condițiile sociopolitice schimbătoare, tabuurile culturale, alături de aspectele practice inerente domeniului construcțiilor au condus deseori spre situații care au necesitat fie o hibridizare a conceptului, fie o înlocuire a sa cu forme mai bine adecvate momentului politic, fie o simplificare a sa.

Conceptul în sine de “centru civic” induce un principiu radical în conceperea unei localităţi. Acesta presupune un nivel de coerenţă al limbajului arhitectural și al identificării comunității cu formele construite care este nu numai dificil de imaginat și de atins, dar și distructiv prin ambiția de a unifica într-un singur gest ceea ce până atunci fusese mai degrabă ţesut în timp ca un spațiu al negocierii și al agregării. Astfel, practic refuză continuitatea istorică. Această coerenţă de limbaj solicită o contribuţie nemijlocită din partea arhitecţilor complexelor de clădiri, care sunt obligaţi deseori să proiecteze spaţii prezumtiv ideal-reprezentative pentru regimul politic. S-ar putea spune că această faţetă a activităţii arhitecţilor a fost deja competent comentată în critica şi istoria arhitecturii din România. Ar mai fi totuşi de subliniat că breasla arhitecţilor a contribuit şi într-un mod subtil la construirea socială a realităţii, insistând prin câţiva reprezentanţi de marcă asupra conceptului de centru civic atât în documentele de politici publice cât şi în dezbaterile teoretice care vizau procesul de urbanizare. Centrul civic a fost unealta prin excelenţă arhitecturală prin care membri şi colaboratori ai acestei bresle şi-au negociat statutul propriu, alături de cel al întregii profesii, sub diverse regimuri.

Alex Răuță este arhitect, absolvent UAUIM în 2003, Master of Human Settlements KU Leuven, Belgia, 2004-2005 m.c.l., Bursier al Colegiului Noua Europă, Ștefan Odobleja Fellowship, 2008–2009, cu titlul de doctor obținut la Departamentul de Arhitectură, Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul KU Leuven, Belgia, 2012. Din 2012 este freelance-arhitect cu sediul la Pitești. Publicații: Răuță, Alex, Heynen, Hilde „Shifting Meanings of Modernism: Parallels and Contrasts between Karel Teige and Cezar Lăzărescu”, în The Journal Of Architecture (februarie 2009); Răuță Alex, „The State of Ambiguity of the Communist Civic Center. Three Romanian Secondary Cities in Question: Brăila, Pitești, Sibiu”, Journal of Urban History (martie 2013). Publică în 2013 teza de doctorat “Negocierea Centrului Civic. Arhitecți și politicieni în România secolului XX” (editura Universitară „Ion Mincu” București).

Imagine de arhivă prin amabilitatea: Arhiva de fotografii a Uniunii Arhitecților din România.

Salonul de proiecte este un program curatorial inițiat în anul 2011 de Magda Radu și Alexandra Croitoru. Acest program își propune realizarea unor expoziții, prezentări și dezbateri care se concentrează predominant asupra artei contemporane din România, punând producțiile tinerilor artiști într-un context local și internațional mai larg. Între 2011 și 2015 Salonul de proiecte a activat în cadrul MNAC Anexa cu sprijinul Muzeului Național de Artă Contemporană din București. Începând cu toamna lui 2015 programul funcționează exclusiv prin intermediul Asociației Salonul de proiecte. Echipa: Alexandra Croitoru, Magda Radu, Ștefan Sava, Alina Bucur.

Uzina de fapte și alte povestiri (nemărturisite)
21 septembrie – 30 octombrie, 2016

Salonul de proiecte
Tipografia Universul, Corpul B, etaj 1
Ion Brezoianu 23-25, București, România
Joi – Duminică / 15.00 – 19.00
www.salonuldeproiecte.ro
http://www.facebook.com/SdeProiecte

Radio Cooperativa urbana