„Evrei de vânzare”, un nou documentar incitant de Radu Gabrea, în premieră la Cinematecă

„Evrei de vânzare”, un nou documentar incitant de Radu Gabrea, în premieră la Cinematecă

Vineri, 18 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române (Str. Ion Câmpineanu nr. 21) are loc premiera oficială a unui nou lungmetraj documentar semnat de cunoscutul regizor Radu Gabrea, EVREI DE VÂNZARE. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizorul Radu Gabrea. Filmul poate fi văzut, în București, doar la Cinemateca Union.

foto – preluare anchetatorul.ro

EVENT FB

Sinopsis EVREI DE VÂNZARE:

În 1974, un pasager român cu pașaport diplomatic s-a îmbarcat, pe aeroportul din Zürich, într-un avion cu destinația București. Zborul a decurs fără evenimente. Însă, odată ajuns la București, diplomatul a realizat cu groază că una dintre valize – primită de la o veche cunoștință, cu puțin timp înaintea plecării – îi lipsea. Diplomatul era generalul M., șef de divizie la Direcția Generală de Informații Externe, ramura de spionaj a temutei Securități. Iar cunoștința care îi dăduse valiza era Shaike Dan, consilier de rang înalt al mai multor prim-miniștri israelieni și unul dintre cei mai respectați agenți ai sistemului de informații externe al Israelului. Valiza conținea un milion de dolari, bani dați lui M. pentru a permite ca un anumit număr de evrei să emigreze în Israel. Întâlnirea de la Zürich este doar un episod din istoria organizării de către guvernul român, în timpul anilor postbelici, a unui anumit tip de comerț cu ființe umane, unul dintre cele mai mari din întreg secolul XX: vânzarea evreilor români către Israel.

Date tehnice EVREI DE VÂNZARE:

România, 2012 / 70 de minute

Regie: Radu Gabrea

Scenariu: Magdalena Schubert, Radu Gabrea

Cameră: Florin Paraschiv, Alexandru Macarie, Diana Vidrașcu, Nic Burghelea (SUA)

Montaj: Melania Oproiu

Producător executiv: Marian Băruț

Următoarele proiecții ale filmului la Cinemateca Union:

sâmbătă, 19 ianuarie, ora 17:00

duminică, 20 ianuarie, ora 19:00

marți, 22 ianuarie, ora 17:00

miercuri, 23 ianuarie, ora 19:00

Reprezentanții presei au acces gratuit la evenimentul de vineri seara.

Tarifele obișnuite practicate de Cinemateca Română:

Bilet pentru spectatorii fără abonament: 10 lei

Bilet pentru spectatorii cu abonament: 8 lei

Bilet pentru elevii, studenții, pensionarii etc. cu abonament: 5 lei

Bilet pentru studenții UNATC sau UNArte cu abonament: 5 lei

Abonament (valabil pentru întreaga stagiune): 15 lei

Abonament (redus, pentru elevi, studenți, pensionari etc.): 12 lei

Abonamentele pe stagiunea în curs se pot achiziționa doar de la Cinemateca Eforie (Str. Eforie nr. 2)

 Parteneri media ai Arhivei Naţionale de Filme – Cinemateca Română: COOPerativa Urbană, Observator cultural, Tabu, Cinemagia, CinemaRx, Port.ro, Urban Things – Chestii Urbane, Bucuresteni.ro, Calendar Evenimente, CentrulVechi.com
Pentru mai multe informaţii:

cinematecaromana@gmail.com

www.facebook.com/cinemateca.romana