4 martie 1977. Cum a fost distrus orașul Zimnicea din cauza prostiei primului-secretar si cum au rămas 8 blocuri neterminate până în ziua de azi

4 martie 1977. Cum a fost distrus orașul Zimnicea din cauza prostiei primului-secretar si cum au rămas 8 blocuri neterminate până în ziua de azi

de Cristina Hurdubaia

M-am dus sa fac un reportaj despre cum s-a prabusit un orasel intreg la cutremurul din 4 martie 1977, asa cum stia toata lumea oficial, si am gasit acolo o cu totul si cu totul alta poveste. Legenda sau nu, nu stiu, eu doar relatez ce am aflat de la autoritati, inclusiv de la primarul actual. Multa vreme m-am gandit la povestea asta, pe care apoi a preluat-o toata lumea, si am ajuns sa cred ca Ceausescu a aflat, insa s-a prefacut ca nu stie. Ca alta explicatie logica eu n-am. Si avand in vedere ca el oricum distrugea casele si industrializa toate orasele, minciuna asta a picat la tanc.

********************************************************************************************************************************

Cutremurul din 4 martie 1977 a prins crema comunista a orasului Zimnicea in Casa de Cultura, unde tocmai se numarau voturile pentru alegerea noului primar, pe atunci, to’arshu’ prim-secretar. Chiar inainte de a fi ales, noul prim-secretar a luat “atitudine” de PCR-ist cu diploma: a blocat usile cladirii, temandu-se ca vor pleca to’ar’shii mai repede decat ar trebui … Se stie: disclipina era “calitatea” nr 1 in comunism. Si nu era de gluma cu asta.


Zimnicea 1977

Cand a inceput sa vuiasca sala, to’arshilor li s-a facut frica. Cand s-a daramat peretele de langa prezidiu, to’arshilor le-a inghetat sangele in vene. Un to’arash batran, cu experienta anului ’40, a inceput sa urle: “Cutremuuuur”… Si cei 300 de to’arashi s-au bulucit spre iesire. Nici ei nu-si mai amintesc cum si cand au deschis usile cu forta fricii. Calcandu-se in picioare, to’arashii au reusit cu chiu si vai sa iasa din Casa de cultura. O femeie de 30 de ani, gravida in cateva saptamani, a lesinat si doar destinul a decis sa mai traiasca. Pana s-o calce toti in picioare, a fost luata pe sus de un militian si dusa departe de lumea dezlantuita … A doua zi, insa, a pierdut copilul.

Tot a doua zi, to’arshu’ prim-secretar a sunat la centru: “Orasul a fost distrus in proportie de 80%…”, anunta acesta. O minciuna sfruntata … Nu fusesera afectate mai mult de 5% dintre case … Iar cand to’arshul cel mai iubit dintre to’ar’shi a anuntat ca vine in oras urgent, pentru a vedea cu ochii sai dezastrul naturii, to’ar’shul prim-secretar a inlemnit. Facuse o greseala, iar el a realizat-o abia atunci, pe ziua …

Pana sa ajunga to’ar’shu’ Ceausescu, casele micutului oras fusesera rase, in ritm pioneresc, de excavatoare …

Intre timp, s-a facut si bilantul mortilor: patru, dintre care doi nu erau din oras, ci doar in tranzit…

Cand a ajuns to’ar’shu’, totul arata era exact cum fusese informat: casele fusesera rase de pe fata pamantului. Oamenii au fost mutati cu mic cu mare in singura zona unde pastrasera case, nu puteau locui pe camp. Ceausescu a dat ordin sa fie reconstruit totul, casele sa fie inlocuite cu simbolul socialist: blocurile si, mai mult, numarul acestora sa fie mai mare: industrializarea orasului va aduce cu siguranta mai multi oameni in zona.

6 ani au trecut pana cand Ceausescu a zis: STOP! O parte dintre blocuri au ramas in stadiul de “schelet” si pe acestea au aparut panouri imense cu: TRAIASCA PCR! TRAIASCA CEAUSESCU! Ceausescu a venit, din nou, in vizita. Macaralele si buldozerele fusesera pitite. Toti securistii erau impanziti in multime. Ca si prima data, Ceausescu a venit, a “vazut”, a oprit marile realizari marete, pentru ca punga cu bani ajunsese la fund si dus a fost. De atunci, prea “iubitul” nu a mai lasat urma de picior in oras.

Opt blocuri au ramas neterminate atunci. Si asa au sunt si in zilele noastre. In 2000, un copil a murit, cazand de pe schele.

E un oras mort, cu oameni tristi, fara suflu, cu magazine inchise, fara un restaurant unde sa poti manca; nici macar covrigi nu gasesti aici. Ce cinematograf, ce Casa de cultura, ce scoala de elita?

In ’77, avea 16.000 de locuitori. La Revolutie, 20 si ceva de mii. Acum, ZIMNICEA, judetul Teleorman, are tot 16.000.

P.S. Prim secretarul PCR Zimnicea a murit de mult. Mi-ar fi placut sa am ocazia sa il iau la intrebari…

********************************************************************************************************************************

CUTREMURUL DIN 1977: CINE PLATESTE? – ancheta musamalizata privind procesul constructorilor

Si mai am o poveste despre cutremurul din 77, eu v-am spus ca m-a pasionat subiectul si inca ma intereseaza. Tot cautand eu salvatori si supravietuitori, am dat de un avocat, fost procuror chiar in ancheta cutremurului. Ce ancheta, il intreb eu? Ancheta demarata la 2 zile dupa tragedie, pentru neglijenta in serviciu, imi zice omul.
 
Drept pentru care m-am dus glont la Parchetul General, pentru a cere detalii. Hai, Hurdubaia, ce zici tu acolo, ce ancheta, ce dosare?, se amuzau procurorii.
 
Am lasat o cerere oficiala si apoi mi-am vazut de ale mele.
 
Strada ArgheziDupa 2 saptamani, ma suna Parchetul General: Am gasit niste zeci de dosare in arhiva de care nu stia nimeni din institutie, intr-adevar atunci a fost o ancheta si s-a ajuns in instanta.
 
26 de blocuri construite in perioada 1930-1940, un altul construit in anii 60 si inca un bloc ridicat in anii 70 s-au prabusit pe 4 martie 1977, provocand moartea a 1.500 de persoane. Totodata, inca doua blocuri, construite tot in anii 70, au fost grav avariate, fara sa fie, insa, si victime. Chiar si asa, constructorii celor doua cladiri, in numar de 22 au fost anchetati pana la sange, pentru neglijenta in serviciu.
 
Conform rechizitoriilor, acestia se faceau vinovati de pregatire profesionala superficiala, neasigurarea corespunzatoare a bazei tehnico-materiala, atitudine de pasivitate, dezinteres in realizarea atributiunilor de serviciu. Iar sefii de santier nu prea putusera dovedi ca trecusera prea des pe la locul de munca. Toate acestea pusesera in pericol stabilitatea imobilului si implicit viata locatarilor.
 
Saptamani intregi am stat si am studiat zecile de dosare penale intocmite dupa cutremurul din 77. Zile intregi i-am cautat pe constructorii celor doua blocuri, care au fost trimisi, intr-un final, in judecata. Multi dintre ei, insa, au murit. Unii s-au mutat din blocurile in care locuiau, imediat dupa finalizarea procesului. Cei ramasi in viata refuza sa isi aminteasca acele vremuri. Sau nu vor sa recunoasca faptul ca au fost cercetati de procurori. Ancheta, ca si procesul, au fost tinute secrete pana in zilele noastre, mai ales ca oamenii fusesera achitati de judecatori, Ceausescu doar a vrut sa se invete minte. Familiile unora dintre constructori nici macar nu stiu prin ce au trecut acestia. Intr-un final, dupa ce m-au amenintat cu bataia sau m-au blestemat, unii au fost cu greu de acord sa vorbeasca, dar fara sa dau vreun nume, pentru ca “vei avea de suferit, domnita”. Le e frica de moarte sa nu cumva sa se redeschida un nou dosar penal. In timp ce imi povestesc, isi amintesc cu groaza de momentele anchetei. In special, de zilele in care ajunsesera sa nu mai aiba ce sa puna pe masa.
 
“A trebuit sa strangem bani pentru expertiza blocului cu probleme. Am pus mana de la mana, am strans bani, iar eu am dat spaga pana si curcanul pe care il aveam pe masa de Craciun. Fiecare a dat ce a avut. Stiti ce a mancat familia mea atunci? Mancare de cartofi tot Craciunul”, mi-a spus unul dintre constructorii anchetati atunci. Refuza sa isi aminteasca cosmarul anchetei. “Au fost zile si nopti in care nu am inchis un ochi de frica”.
 
“Cazuse vina pe noi degeaba. Ne asteptam sa putrezim in puscarie. Nu am recunoscut nimic. Un coleg a facut si atac de cord, de frica. La proces chiar, cand l-au chemat la bara. Era batran si ne ziceam meureu ca nu vrea sa primeasca pedeapsa cu moartea. Drept pentru care se hotarase sa zica ca e vinivat”, mi-a mai povestit un alt constructor.
 
Pentru cine e curios, poate urmari reportajul pe care l-am facut acum ceva ani pentru #InPremiera, incepe la 02.40 —> http://bit.ly/2lJCze8